„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Conferinţe preoțești în Eparhia Oradiei
În cadrul Episcopiei Oradiei, în perioada 10-13 octom- brie, în cadrul celor patru protopopiate se va desfăşura Conferinţa preoţească semestrială de toamnă, cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”, la care vor participa toţi preoţii parohi şi coslujitori, preoţii misionari şi de caritate din cuprinsul protopopiatelor și ieromo- nahii de la așezămintele monahale din Eparhia Oradiei, după următorul program: luni, 10 octombrie în Protopopiatul Oradea; marţi, 11 octombrie, în Protopopiatul Beiuş; miercuri, 12 octombrie, în Protopopiatul Marghita; joi, 13 octombrie, în Protopopiatul Tinca. Referatul conferinţelor va fi pregătit de către pr. prof. Alexandru Dulca, paroh la Parohia Săbolciu și cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, conform unui comunicat al Episcopiei Oradiei.


