Considerente despre Canonul Botezului Domnului din Manuscrisul românesc 61 BAR

Textul Canonului Botezului Domnului apare pentru prima dată în limba română într-un manuscris deosebit de valoros pentru istoria muzicii de tradiţie bizantină din spaţiul românesc, aflat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti: manuscrisul numărul 61 din anul 1713 şi intitulat „Psaltichie rumânească”, al cărui autor este Filothei sin Agăi Jipei, protopsaltul Mitropoliei de la Bucureşti în epoca brâncovenească.

Avem posibilitatea de a cunoaşte textul românesc şi melodia canonului, datorită cercetărilor arhid. dr. Sebastian Barbu-Bucur, cel care a studiat în detaliu opera muzicală a psaltului român, plasând-o în contextul mai larg al procesului de românizare a cântării de strană de sorginte bizantină şi a publicat transcrierea integrală, pe portativ, a manuscrisului care foloseşte notaţia neumatică bizantină şi alfabetul chirilic.

Canonul Botezului Domnului se află la începutul manuscrisului, după Canonul Naşterii Domnului, cum este şi firesc.

Este cuprins în cartea numită „Catavasier”, între filele 11v - 15r. Melodia se înscrie pe coordonatele glasului 2 medieval, notaţia fiind cucuzeliană. Se poate presupune că, alături de celelalte cântări din manuscris, această variantă a răsunat în stranele bisericilor româneşti în tot secolul al XVIII-lea, căci arhid. dr. Sebastian Barbu-Bucur a semnalat cinci copii ale manuscrisului nr. 61, afirmând că: „opera lui Filothei se transmite din manuscris în manuscris, străbătând ca un fir roşu nu mai puţin de 12 decenii, până către anul 1830”.

Astfel, canonul cuprinde 18 strofe având incipitul în limba greacă, autorul folosind un limbaj arhaic şi folosindu-se de traducerile făcute de el. Raportul dintre melodie și text în com­poziții era privit din perspectivă dublă: reflectarea muzi­calității limbii în melodie și concordanța între text și melodie. Cu toate acestea, autorul chiar dacă s-a abătut de la originalele greceşti, a încercat să făurească o unitate literară, în special de adaptare la însuşirile limbii şi gândirii româneşti.

În desfăşurarea melodică a canonului, autorul a utilizat procedee muzicale specifice stilului irmologic, iar dacă la o primă vedere ele par destul de simple, monotone, totuşi, formulele sugestive melodice şi ritmice au un rol definitoriu în această compoziţie.

Se constată astfel că Filothei nu a folosit nici o carte tipărită ci numai traduceri făcute de el, existente în acea perioadă (de exemplu, Gherman Neon Patron) sau alte izvoare slavoneşti folosite în tradiţia bisericilor din Ţările Române.