„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Consiliul şi Adunarea eparhiale reunite, la Oradea
În paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei”, „Sfinţii Ierarhi Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei” şi „Sfântul Ierarh Nectarie al Pentapolei, Făcătorul de minuni” de la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, va avea loc sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 10.00, şedinţa de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, în sesiune ordinară. Întâlnirea va fi precedată, în aceeaşi zi, de la ora 8.00, de şedinţa Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei. Cele două organisme eparhiale se vor întruni sub președinția Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei.
Astfel, în prezenţa ierarhului, în paraclis, un sobor de ieromonahi și diaconi va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de Te-Deum. Tot aici se va desfășura, apoi, ședința de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Oradiei, ce are pe ordinea de zi prezentarea dării de seamă a activităţii pastorale a clerului şi a vieţii religioase a credincioşilor din Eparhie pe anul 2016 şi aprobarea proiectelor de hotărâri înaintate de către Consiliul eparhial, pentru buna desfăşurare a activităţilor Eparhiei, precum şi pentru dinamizarea lucrării pastoral-misionare, cultural-educaţionale şi social-filantropice în anul 2017, conform comunicatului transmis de biroul de presă al Episcopiei Oradiei.