Contribuția românilor din America la Marea Unire din 1918 (II)

„Petiţia episcopiei române orthodocse din Statele Unite ale Americei de Nord” și „Hrisovul de închinare și supunere a românilor ortodocși din Statele Unite ale Americei de Nord către Sfânta Metropolie a Ungro-Vlahiei” au fost proclamate la Congresul Bisericesc din 9-10 martie 1918, la Youngstown, Ohio. Părintele Podea: „Eri ca fii ai bisericii și ca români, am rupt legăturile cu dușmanii noștri şi am jurat credință României care în acest războiu a adus cele mai mari jertfe, - jertfindu-se pe sine chiar de dragul nostru, al transilvănenilor”.

Prima ședință a Congresului Bisericesc s-a ținut în 9 martie, în Biserica „Sfânta Treime” din Youngstown, statul Ohio, SUA. Împuterniciții și trimișii poporului, după un scurt sfat, într-un glas și simțire hotărau ruperea legăturilor politice și bisericești cu Mitropolia și guvernele din Austria și Ungaria; în fața Sfântului Altar depun jurământ de credință României și iscălesc Hrisovul prin care toate Bisericile din America se închină și supun Mitropoliei din București, până când Transilvania mai stă sub stăpânire ungurească.

La ora 5.00 P.M. clopotele tuturor bisericilor ortodoxe române vesteau prin sunetele lor vesele, marele praznic, săvârșirea marelui act de unire cu Romania și pecetluirea lui prin jurământul preoților și mirenilor care reprezintă 150.000 de credincioși ai acestor biserici.

Primul orator american a fost deputatul Cooper, care a accentuat: „După cât știu eu, românii din America în proporție cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulți soldați decât oricare alt popor din America. Mă simt dator a lăuda îndeosebi pe românii din Youngstown, care au întrecut toate celelalte colonii, dând armatei americane 117 voluntari. Jertfa acestor voluntari însă nu e a voastră, ci a neamului românesc în primul rând. Prin victoria Statelor Unite și a Aliaților săi, România se va mântui și întregul neam românesc va fi chemat la o viață nouă, liberă și democrată”.

Al doilea orator în Congres e ministrul României, dr. C. Angelescu, care spune: „Sus e Dumnezeu și știe că am fost datori să prindem arma. Prea mult au fost apăsați transilvănenii și am vrut sa le dăm și lor libertatea. Știu și aliații noștri cum și pentru ce am întrat în razboiu. Știe chiar și America, țara aceasta puternică în care ne aflăm astăzi. Aliații nu vor pune arma jos decât după victorie, iar când vor învinge ei, am învins și noi. Să ne ținem curajul și să facem tot ce putem pentru a cuceri iubirea și simpatia Americii de la care atârnă soartea războiului și soartea noastră. Actul măreț, pe care l-ați săvârșit acum, când 150.000 de români din Ungaria și Transilvania ați jurat credință României, dovedește în mod clasic de ce simțăminte este pătruns neamul românesc de sub stăpânirile străine. Istoria noastră va încresta această frumoasă manifestație între cele mai mari evenimente din viața noastră, iar D-voastra, pururea puteți fi mândri că ați avut tăria să o faceți”.

Eroi și jertfă

Maiorul Liviu Teiușanu (eroul fără braț) nu se laudă pe sine, ci laudă armata și soldatul român. Amintește nume de eroi și eroine, descrie lupte și suferințele soldaților, și la urmă întreabă: „Pentru cine toate acestea? Pentru transilvăneni. De aceea și transilvănenii au aceeași datorință față de România ca și fiii ei. Nimănui să nu i se pară ca a dat ori a făcut prea mult. Totul trebuie făcut pentru mântuirea țării și a cinstei poporului românesc. Actul măreț de astăzi încă este o recunoștință a jertfelor mari pe care le-a adus România. Înainte! Numai înainte cu toții și cu arma și cu orice mijloace până când cauza noastră va fi câștigată”.

Căpitanul Vasile Stoica în numele guvernului României răspunde în engleză deputatului John Cooper, îi mulțumește pentru declarațiile ce le-a făcut cu privire la România și pentru promisiunea solemnă că va sprijini și în Parlament cauza dreaptă a neamului românesc.

Se citește Hrisovul iscălit de reprezentanții bisericilor și apoi părintele Podea rostește cuvântul de încheiere: „Eri ca fii ai bisericii și ca români, am rupt legăturile cu dușmanii noștri si am jurat credință României care în acest războiu a adus cele mai mari jertfe, - jertfindu-se pe sine chiar de dragul nostru, al transilvănenilor. Astăzi unii dintre noi ca cetățeni, alții ca locuitori neîncetățăniți, jurăm credință și acestei țări care luptă ca și România, tot pentru libertatea noastră. Cine crede că nu-și ține jurământul, să plece dintre noi. Cei credincioși steagului dreptății, să ne facem datoria. Cei harnici de arma, cu arma; cei harnici cu munca, cu munca; cei buni sfătuitori, cu sfatul, și toți laolaltă să formăm o putere și să o punem la îndemâna guvernului american să se folosească de ea cum și când crede de bine, ca atunci când va sosi ziua cea mare a păcii, să putem zice și noi, am luptat pentru libertate, vrem să o avem”.

Răspunsul Casei Albe

În urma Congresului de la Youngstown, s-a trimis Petiția către președintele Woodrow Wilson, iar răspunsul a venit prompt de la Casa Alba în 13 martie.

Conducătorii românilor americani au aflat că președintele Wilson avea o viziune anume despre viitor statelor ce vor ieși cu națiunile lor din Imperiul Austro-Ungar, și anume, voia un stat federal după modelul Statelor Unite ale Americii.

Aceasta o făcuse în discursul său în fața Congresului american, dându-i forma celor 14 puncte. Omul de stat american a avut o opinie mai puțin fermă, propunând doar autonomia internă a națiunilor supuse și menținerea unei uniuni federale aflate sub autoritatea habsburgilor; nu o dezmembrare, ci mai degrabă o democratizare a monarhiei bicefale austro-ungare. Aici se vedea influența pe care o aveau ungurii și austriecii prin emigrația lor foarte puternică din SUA.

Președintele Woodrow Wilson și-a schimbat părerea despre finalul războiului și viitoarea configurație statală a Europei datorită mai multor fapte. Reținem: submarinele germane torpilau vapoarele americane și astfel au cauzat mii de morți în rândul cetățenilor americani, care și-au schimbat și ei modul de a gândi și și-au format o opinie contra Germaniei și aliaților ei și în favoarea națiunilor care doreau libertatea și emanciparea de sub stăpânirea austro-ungară.

Apoi este acțiunea perseverentă în societatea americană și la nivelul Congresului și Senatului, precum și la secretarul de stat, Robert Lansig, precum și la preşedintele Wilson, dusă de românii americani, conduşi de personalităţile despre care am vorbit mai sus. La fel şi acţiunea intelectualilor români stabiliţi în Franța, care au trimis telegrame şi au făcut în presa americană propagandă pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României, astfel încât opinia publică americană şi clasa politică conducătoare în Statele Unite ale Americii au aderat la voinţa românilor de a forma un stat unitar prin unirea Transilvaniei, Banatului, Bucovinei cu Regatul României.

Într-o telegramă trimisă de părintele Ioan Podea preşedintelui Wilson, la 15 noiembrie 1918 subtitlul „Dorinţa noastră nemărginită şi dreaptă este unirea Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România” se stipula: „Preşedintele Statelor Unite şi Puterile Aliate au declarat că lupta pentru principiul naţionalităţilor şi pentru drepturile popoarelor mici şi apăsate. Ţările care au purtat lupta pentru civilizaţie şi creştinism, numai mândre pot fi că au cuprins în programul lor şi cauza naţiunii române, o cerere atât de nevinovată şi justificată prin istorie, prin dreptate şi simţul firesc. Românii din Transilvania şi Austro-Ungaria au pus în joc totul pentru cauza dreptăţii şi libertăţii. Fie răsplata noastră, dreptatea şi libertatea ca uniţi cu fraţii noştri din Regat să formăm o Românie Mare, nu pentru a ne întări spre răzbunare, ci pentru a pune capăt suferinţelor noastre şi a crea în Răsăritul Europei o ţară democrată în care frăţietatea, egalitatea şi libertatea politică, economică şi religioasă să domnească peste toţi cetăţenii ei, fără deosebire de naţionalitate”. (Youngstown, Ohio, la 15 Noemvrie, anul de la Naşterea Domnului 1918. Episcopia Română Ortodocsă din Statele Unite, reprezentată prin Ioan Podea, m.p.; adm. protopopesc şi membru în Congresul Naţional din Paris. Textul este şi în limba engleză, redăm doar semnătura: „The romanian orthodox episcopate of the United States; represented by Rev. John Podea M.P.; Arch-Priest and Member in the Rumanian National Council of Paris”).

„Puternicul Mesia, Wilson”

Lupta românilor americani alături de jertfele victorioase ale armatei române la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz şi acţiunile convergente în favoarea unirii Transilvaniei cu Regatul României, conduse de Comitetul Naţional Român din Paris şi de Marea Adunare populară naţională care proclama la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 că „noi vrem să ne unim cu ţara”, au obligat Marile Puteri ca la Conferinţa de Pace de la Paris şi la Tratatul de Pace de la Versailles din 1919-1920, să confirme formarea statului unitar român România.

Aşa cum am arătat, preoţii plecaţi peste ocean au însufleţit pe credincioşii lor şi au condus cu inteligenţă şi diplomaţie spre unitatea comunităţilor americane în lupta pentru a determina o poziţie americană favorabilă unirii tuturor românilor de la cel mai mic la cel mai mare în societatea americană. Reluăm din cuvântul Patriarhului Miron Cristea supranumele pe care i l-a dat preşedintelui Woodrow Wilson, „Puternicul Mesia, Wilson”. În acest context, notăm că în fotografia clasică pe care o cunoaştem de la Adunarea din 1 decembrie 1918 în Alba Iulia, Elie Miron Cristea, viitorul Patriarh, este învălit cu o ţundrã ciobăneasca în pătrate albe şi negre, ţesută şi bătută din lână de oaie.