„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Corul „Dal Segno” din Oradea a concertat la Sibiu
„Zilele șaguniene” 2016 s-au încheiat la Sibiu printr-un concert extraordinar de colinde al corului „Dal Segno” al Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea, dirijat de conf. univ. dr. Valentin Lazăr. Concertul a avut loc vineri, 9 decembrie, în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Evenimentul a făcut parte și din programul Zilelor Asociațiunii „ASTRA” și din cadrul manifestărilor „Smigelschi 150”. La concert au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, prodecanul instituției, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. dr. Emanuel Tăvală, preoți, cadre didactice, studenți și credincioși. Corul a interpretat 20 de colinde și cântece religioase din repertoriul național, cu momente de interpretare solo din partea artiștilor Florina și Florin Mariș Hinsu. Prezentarea oaspeților de la Oradea a fost făcută de Emanuel Tăvală, care a vorbit despre performanțele muzicale, repertoriul vast și experiența artistică a corului din Oradea.
La final, IPS Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit oaspeților pentru concertul oferit în preajma sărbătorilor sfinte și le-a adresat invitația de a poposi an de an în Catedrala mitropolitană din Sibiu pentru a colinda. Ierarhul a oferit diplome de apreciere dirijorului Valentin Lazăr și celor doi soliști, Florina și Florin Mariș Hinsu. Toți membrii corului au primit daruri din partea Părintelui Mitropolit.
„Mesajul transmis prin colinde este cel al Iubirii întrupate. Dumnezeu S-a făcut Om, dar n-a venit ca un om matur care să judece, ci ca un prunc născut în ieslea Betleemului, ca un Prunc care Se naște în familiile noastre și în sufletele fiecăruia dintre noi pentru ca să ne lase nouă posibilitatea de a ne împărtăși de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.