„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
„Corul «Timotei Popovici» s-a bucurat de un renume deosebit”
Anul acesta se împlinesc 110 ani de la înfiinţarea Corului „Timotei Popovici” al Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijat în prezent de diaconul Dan Alexandru Streza, doctor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi masterand al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Diaconul Dan Alexandru Streza ne-a vorbit despre trecutul corului şi despre evenimentele aniversare din acest an.
În cei 110 ani de activitate, Corul „Timotei Popovici” a adunat numeroşi iubitori ai muzicii sacre şi a fost condus de mari personalităţi. Cum a început activitatea corului?
Corul „Timotei Popovici” a fost înfiinţat în anul 1906, când a fost sfinţită Catedrala mitropolitană din Sibiu. La acea vreme era dirijat de marele compozitor Timotei Popovici. Corul a activat neîntrerupt până în prezent, dând răspunsurile liturgice în fiecare duminică, în sărbători, susţinând concerte, participând la concursuri şi festivaluri corale din ţară şi străinătate. De la înfiinţare şi până în prezent, Corul „Timotei Popovici” s-a bucurat de un renume deosebit datorită profesionalismului şi dăruirii dovedite de-a lungul timpului atât de către membri, cât mai ales de către toţi dirijorii săi. Corala poartă numele fondatorului ei, pr. prof. Timotei Popovici (1870-1950), personalitate marcantă a vieţii muzicale bisericeşti, care a condus corul până în anul 1940, dovedindu-se un mare dirijor şi compozitor, atât pe plan local cât şi pe plan naţional. Succesorii săi la pupitrul corului s-au remarcat de-a lungul timpului ca muzicieni şi compozitori talentaţi: pr. prof. Gheorghe Şoima, arhid. prof. Ioan Popescu, Ilie Micu, pr. Ioan Florea, Ioan Arsin, Nicolae Suciu, pr. prof. Vasile Grăjdian, pr. lect. Sorin Dobre şi Ovidiu Moldovan.
Câţi membri numără corul în prezent şi ce repertoriu aveţi?
Corul are în jur de 60 de membri ce provin din rândul profesorilor, învăţătorilor, studenţilor şi elevilor şi al altor categorii profesionale, toţi fiind talentaţi şi dedicaţi slujirii lui Dumnezeu prin cântare. Repertoriul este vast, cuprinzând atât lucrări bisericeşti cât şi laice, ale compozitorilor Timotei Popovici, Gheorghe Şoima, Paul Constantinescu, Gavril Musicescu, Nicolae Lungu, Gheorghe Dima etc.
Unul dintre proiectele recente ale corului a fost colaborarea cu membrii Coralei „Codex Apullum” din Alba Iulia, dirijată de prof. Iosif Fiţ şi pr. prof. Nicolae Topîrcean, şi orchestra „Il Mosaico” a Liceului de Arte Plastice „Kantonsschule” din Wattwil – Elveţia, dirijată de Hermann Ostendarp. Am reuşit în 2014 să realizăm împreună proiectul artistic-muzical „Patimile şi Învierea Domnului - Oratoriu bizantin de Paşti”, de Paul Constantinescu. Am avut două reprezentaţii ale Oratoriului în Elveţia, pe 13, respectiv 14 septembrie 2014. Impactul acestor concerte a fost deosebit întrucât s-a reuşit nu doar interpretarea muzicală a unei partituri, cât mai ales promovarea culturii muzicale româneşti în această ţară. Această colaborare a dobândit o nouă expresie prin reluarea acestui concert şi în ţară, fiind realizate în acest sens două reprezentaţii: în data de 14 mai 2015, în Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, şi în 16 mai 2015 în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Aceste două reprezentaţii, la Alba Iulia şi la Sibiu, au fost un deosebit succes.
Ce evenimente pregătiţi în acest an aniversar?
Ne propunem să reluăm marile proiecte vocal-simfonice la care am participat anii trecuţi, în special Oratoriul bizantin de Paşti al lui Paul Constantinescu. Concertul va fi susţinut în parteneriat cu membrii Coralei „Codex Apulum” din Alba Iulia şi în colaborare cu orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijată de Matei Pop. Solişti vor fi pr. Nicolae Topîrcean în rolul Evanghelistului, pr. Emanuel Benchea în rolul lui Iisus şi celelalte roluri vor fi asigurate de mine, Lorena Puican, Teodora Oprişor şi Roxana Chicidea. Pregătirea vocală este asigurată de dirijorii formaţiilor corale, cu ajutorul doamnei profesoare de canto Marinela Marc şi a doamnei profesoare Anamaria Fiţ, corepetitor. Concertul va avea loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu pe 15 mai, de la ora 18.00. Această capodoperă vocal-simfonică românească se constituie ca o lucrare amplă şi complexă, fiind una dintre cele mai reprezentative creaţii muzicale naţionale, şi în acelaşi timp o veche dorinţă a mea, pe care Dumnezeu mi-a împlinit-o.
Un alt concert care va oferi publicului sibian ocazia să asculte un cor profesionist de talie internaţională se va întitula „Prietenie şi armonie - Corul „Timotei Popovici” - Sibiu şi Corul „Branko” - Niš (Serbia), dirijat de Sara Cincarevic. Acest concert va fi concretizarea unei prietenii muzicale între cele două formaţii corale. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, de la ora 19.00. Colaborarea cu acest cor din Serbia a început în anul 2015, când corul nostru a fost invitat de Corul „Branko” să participe la un festival coral religios în Niš - Serbia, în perioada 2-3 iunie 2015. Festivalul a fost organizat cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe rit vechi. A fost o călătorie scurtă, dar plină de împliniri sufleteşti. Am cântat alături de numeroase formaţii corale din Grecia, Serbia şi Rusia, în Catedrala ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Un alt eveniment se va intitula „In memoriam Timotei Popovici şi Gheorghe Şoima”. Ne propunem să-i omagiem pe cei doi mari compozitori care au dirijat corul între anii 1906-1940, respectiv 1940-1985. Evenimentul se va desfăşura în parteneriat cu membrii Corului Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca şi se va concretiza în două evenimente culturale, unul la Sibiu şi unul la Cluj-Napoca. Corul nostru va concerta la Cluj-Napoca pe 5 iunie, de la ora 10.00, când va cânta Liturghia de Timotei Popovici în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Corul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu va concerta la Sibiu pe 12 iunie, de la ora 9.30, şi va cânta „Liturghia dogmatică” de Gheorghe Şoima în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Întrucât numele lui Gheorghe Şoima este strâns legat şi de tradiţia muzicală clujeană, Corul Catedralei din Cluj-Napoca va prezenta publicului sibian Liturghia dogmatică, lucrare de o dificultate mărită, dar de o expresivitate şi frumuseţe pe măsură.
Mai organizăm şi Festivalul Coral Aniversar Corul „Timotei Popovici” – 110 ani de existenţă, la care vor fi invitate să concerteze la Sibiu formaţii corale din ţară şi străinătate: Corul „Caedonia” din Sibiu, dirijat de prof. Florin Soare, Corul „Apullum” al Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia şi Corul „Reîntregirea” al Protopopiatului Alba Iulia, ambele având ca dirijor pe pr. Nicolae Topîrcean, Corul „Lumină lină” dirijat de Ciprian Ghiurco, Corul „Sfinţii Arhangheli” al Catedralei din Mediaş, dirijat de prof. Ovidiu Moldovan şi Corul „Anastasis” al Catedralei Episcopale din Deva, dirijat de Paul Kladni. Festivalul va avea loc în Catedrala mitropolitană din Sibiu pe 20 iunie, de la ora 18.00.
Anul aniversar se va încheia cu un concert de colinde, în care vor cânta solo câţiva membrii ai corului. Concertul va avea loc la Sala „Thalia” din Sibiu, pe 18 decembrie, cu participarea doamnei Meda Nemeti, corepetitor, şi a doamnei Marinela Marc, mezzosprană, prim-solist de operă, sub îndrumarea căreia se vor remarca şi câţiva dintre membrii corului cântând părţi solistice.