Cum a renăscut biserica din Mălâncrav prin truda preotului

Unul dintre locașurile de cult reprezentative din Podișul Târnavelor este cel din satul Mălâncrav. Cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, locașul de cult a redevenit o perlă a bisericilor din Protopopiatul Mediaș, județul Sibiu, iar aceasta se datorează în mare parte jertfei aduse de paroh. În așezarea veche de peste șapte secole, biserica apare menționată în documente în jurul anului 1700.

Satul Mălâncrav din județul Sibiu este o așezare ce dăinuie în această parte a Transilvaniei de peste 700 de ani. Aflat în comuna Laslea, la granița dintre județele Sibiu și Mureș, așezat în apropiere de cetatea Sighișoarei, satul este menționat de documente din secolul al XIV-lea. Conform monografiei parohiale, satul apare menționat în documente cu diferite denumiri. Cercetătorul Coriolan Suciu menționa satul în lucrarea „Dicționar istoric al localităților din Transilvania” cu denumirea germană „Malmkrog” și cu numele unguresc „Almakerek”. Prima mențiune a satului este în 1305, cu denumirea „Almakerek”. În perioada 1317-1320 apare denumirea „Albkarak”, în 1340 apare numele „Halbenkagen” și în 1349 este menționat ca „Malmkrog”.

ocalitatea mai apare și cu alte denumiri: în 1424 este atestat „Malenkrag”, în 1733 apare „Malengraff” în conscripția Episcopului I. Micu Klein, iar în 1750 apare denumirea „Melingraff”. În perioada 1760-1762 apar denumirile „Almakerek” și „Malencrog”. În 1854 este denumit „Almakerek Malmgrog” și „Melemgrog”.

Întemeiat de un grof

Ca multe alte sate din Ardeal, la Mălâncrav au conviețuit secole la rând sași, români și maghiari, precum și alte minorități confesionale. De confesiuni diferite, locuitorii satului au reușit să trăiască în respect reciproc și în bună înțelegere. S-au bucurat împreună de darurile oferite de Dumnezeu prin bogăția și frumusețile peisajelor scăldate de râul Laslea și înconjurate de păduri de foioase.

„Bătrânii satului povestesc și acum că, la sfârșitul secolului al XIII-lea, pe aceste meleaguri roditoare trăia un grof, care stăpânea aceste pământuri. Din lipsă de putere de muncă, a făcut apel la satele din împrejurimi pentru a-și putea lucra pământul. Astfel câțiva iobagi s-au încumetat a-și construi așezăminte între aceste dealuri care mai târziu a primit numele de Mălâncrav”, ne-a spus parohul din Mălâncrav, Răzvan-Andrei Crăciun.

Adesea, cei care au vizitat satul medieșean au asemănat așezarea cu cetatea Brașovului, mai ales că în partea de est a satului se ridică un deal acoperit cu o pădure de rășinoase care poartă numele de Haboș și a fost văzută de mulți ca o miniatură a Tâmpei din Brașov.

Biserică din secolul al XVIII-lea

Deși nu există un document care să ateste data construirii primei biserici ortodoxe din Mălâncrav, cercetătorii au descoperit date despre actualul locaș de cult al satului, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”, menționează faptul că biserica ortodoxă din Mălâncrav a fost ridicată la 1775. În Monografia Parohiei Mălâncrav se spune că biserica din Mălâncrav a fost zidită în jurul anului 1700 pentru că, în anul 1752, la această biserică se găsește o cazanie veche, iar în protocolul botezaților, este înscris un copil botezat la anul 1765. De altfel, acestea sunt singurele mărturii ale prezenței creștinilor ortodocși pe meleagurile Mălâncravului, la acea dată. Pe lângă acestea, mai există câteva însemnări pe cărți din secolul al XIX-lea.

Biserica a fost construită din piatră și cărămidă, cu aco­perișul acoperit cu țiglă. Forma bisericii este de navă, cu altarul semirotund, având o suprafață de aproximativ 140 metri pătrați, lungime de 18,32 metri, lățimea de 6,5 metri și o înălțime de 3,64 metri, măsurile fiind luate la interior.

Pentru că la vremea zidirii bisericii din Mălâncrav creștinii ortodocși din Transilvania erau păstoriți de episcopi sârbi și Mitropolia Transilvaniei era desființată de autoritățile habsburgice, locașul de cult din satul sibian nu a fost târnosit de un arhiereu. Vicisitudinile vremurilor de atunci nici nu permiteau acest lucru. Anul acesta, pe 25 septembrie, Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a târnosit locașul de cult, după amplele lucrări de renovare și înfrumusețare efectuate în ultimii ani.

Bătăturile din palmele preotului

Cu multe eforturi comunitatea din Mălâncrav a reușit să refacă în ultimii ani biserica din sat. Dar mai presus de orice efort a fost truda preotului Răzvan-Andrei Crăciun. Zile întregi, părintele Crăciun a trudit în biserică împreună cu familia sa pentru a termina lucrările de renovare. Bătăturile din palmele preotului nu s-au vindecat până la ziua sfințirii, fiind o mărturie a jertfei aduse pentru ca biserica din Mălâncrav să fie gătită ca o mireasă în ziua nunții.

„La biserica noastră au fost nevoie de multe lucrări de consolidare, de reparare, de reînnoire, fapt pentru care am apelat cu bunăvoință, cu dragoste, la credincioșii din sat, dar și din apropiere. Astfel, am început lucrările din Sfântul Altar. În 2011 am făcut mobila pentru proscomidiar și altar, iar mai apoi s-au schimbat geamurile și ușa de la intrarea în biserică. În urmă cu doi ani, în luna septembrie, ne-am hotărât să reparăm acoperișul, pentru că degeaba lucrăm la interior dacă ploaia pătrunde și strică toate cele ce sunt înăuntru. Am construit o streașină de jur împrejur pentru a proteja temelia bisericii, pentru că locașul nu are fundație de beton și trebuie să protejăm temelia. S-a zugrăvit biserica la exterior, s-a reparat portița de la intrare. La aceste lucrări am fost sprijiniți de credincioși din sat, dar și de oameni de bună credință din alte părți”, ne-a spus părintele Răzvan Andrei Crăciun.

Alături de credincioșii din sat, autoritățile locale și binefăcători, familia părintelui Răzvan Andei Crăciun a contribuit esențial la finalizarea lucrărilor de renovare a bisericii din Mălâncrav. Zile întregi, alături de părintele paroh s-au aflat la biserică trudind alături de el și bucurându-se că pot aduce o jertfă lui Dumnezeu.

„Am avut alături soția și familia. Viața unui preot într-o parohie nu este ușoară. De multe ori trebuie să pleci, pentru că cineva din sat are nevoie de tine. Numai slujind cu credincioșii și fiind alături de ei și în mijlocul lor când au nevoie, cu adevărat poți să-L reprezinți pe Hristos, Care este în mijlocul nostru întotdeauna. Părinții mei și socrii meu au fost alături de mine în truda de a renova biserica noastră”, ne-a mai spus părintele Crăciun.

Ca în multe alte parohii și la Mălâncrav există o grijă atentă a parohiei față de nevoiași, dar și față de păstrarea tradițiilor locale. Fosta școală din sat se află acum în grija Parohiei Mălâncrav, și aici se desfășoară periodic diferite activități social-filantropice și culturale. Actualmente, fosta școală se află în proiect de transformare în capelă mortuară, pentru a veni în sprijinul parohiei.
Printre lucrările efectuate în parohie trebuie amintite și cele de la casa parohială. Aici s-au făcut ample lucrări de reamenajare. S-au schimbat geamurile, s-a montat o centrală termică, s-au schimbat ușile, s-a amenajat o baie și s-a zugrăvit la interior și exterior.

Preoţi slujitori la Mălâncrav

Parohia a avut dintodeauna preoți vrednici, buni slujitori și mărturisitori ai lui Hristos. Registrele amintesc numele preotului Moisi Molora, care a păstorit în perioada 1800-1838. Se regăsește numele protopopului Nicolae Gleja, care specifica în anul 1840 că în registru „se va scrie de aici în acolo cu slove latinești sau ungurești”. În anul 1873 era amintit preotul Nicolae Stoicoviciu , care păstorea în Mălâncrav până în 6 iulie 1927 când a murit de bătrânețe. Părintele Stoicoviciu amintea în matricolul botezaților momentul de revoluție al țăranilor din Mălâncrav când au atacat și au distrus bunurile moșierilor, printre care a pierit și Matricolul Botezaților, părintele ducând o muncă grea de a rescrie pe cât mai bine cu putință pe cei botezați la vremea respectivă. După părintele Stoicoviciu a venit ca slujitor al Sfântului Altar pentru o perioadă scurtă de timp părintele Nicolae Diac din Florești, în perioada 6 iulie 1927-martie 1929, când a venit ca preot părintele Remus Gheaja care a păstorit biserica timp de 43 de ani fără întrerupere. În anul 1919 asupra satului s-a abătut un cutremur mare, care a dărâmat turnul bisericii, fapt pentru care pentru o perioadă de timp, sfintele slujbe au fost ținute în școala confesională ortodoxă.

Mai sunt amintiți și alți slujitori ai sfântului altar: pr. Nicolae Păcurar (1972-1978), pr. Nicolae Mărginean (1979-1989), pr. Nicolae Crețu (1990-1993), pr. Ovidiu Stroe (1994-2000) și pr. Gabriel David (2000-2011). Documentele menționează că, în perioada 1939-1942, biserica din Mălâncrav a fost împodobită cu mai multe cărți de slujbă prin dania doctorului Octavian Vlăduțiu. Credincioșii din parohie au notat pe paginile de copertă ale mineielor momentele marcante ale comunității.

Populația satului după conscripții

Informații valoroase privind structura populației din Mălâncrav pot fi obținute din conscripția urbarială efectuată la 17 iulie 1820 de Kerekes Peter și Koos Ferencz, în prezența baronilor Betlen Adam și Szendrei Janos, dar și din alte surse. În sumarul cons­cripției sunt menționați Adam de Bethlem, Danielis de Bethlem, Gyorgy de Bethlem, cu totalul suprafețelor avute în posesie de iobagi. Alte informații valoroase privind structura populației după ocupații, limbă maternă, sexe, știința de carte, religii, pot fi obținute din lucrările publicate în limba maghiară, la Budapesta, sub genericul „Maghiar Statistikai Kozlemenyek” (comunicări statistice maghiare), printre care cele din anii 1850, 1857, 1880, 1900, 1910 si 1941, lucrări care au fost traduse în limba română de o echipă de cercetători de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Din „Studia Censualia Transsilvanica”, Recensământul din 1850, aflăm că Mălâncravul era sat component la comunei Laslea, cu un număr de 290 case, având o populație de 1120 de suflete din care după religie: 374 ortodocși, 837 evanghelici (luterani), 8 unitarieni, 32 romano-catolici, 8 re­formați, 7 izraeliți. Din aceeași sur­să, la recensământul din 1880, aflăm următoarele informații: număr de case 290, total populație 1265 suflete, iar după religie: 374 ortodocși, 32 romano-catolici, 8 reformați, 837 luterani, 14 unitarieni. Populația după limba maternă: 364 români, 52 maghiari, 813 germani, 3 de altă limbă, 38 de limbă necunoscută și 403 alfa­betizați.

La recensământul din 1900 aflăm următoarele date: suprafața de pământ, 7047 iugăre (1 iugăr = 58, arii = 1600 stânjeni; 1 stânjen = 3,6 metri pătrați), 292 de case, 2 cetățeni străini, 16 plecați. Populația era de 1436 suflete, după religie fiind 428 ortodocși, 4 greco-catolici, 39 romano-catolici, 66 reformați, 889 evanghelici (luterani), 8 unitarieni, 7 izraeliți. Populația pe sexe: 712 bărbați, 729 femei. La recensământul din 1910 aflăm următoarele date: suprafața 6957 iugăre, 311 case, 1295 suflete, iar după religie: 389 ortodocși, 7 greco-catolici, 26 romano-catolici, 16 reformați, 851 evanghelici (luterani).