„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Curs de formare pentru lucrători cu tinerii, la Sibiu
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Sibiului organizează mâine, 23 ianuarie, primul curs de formare a lucrătorilor cu tinerii din parohiile oraşului Sibiu şi din împrejurimi. Acest curs este prima etapă a Proiectului “O zi cu tinerii în parohie”, parte dedicată viitorilor lucrători cu tinerii în parohiile sibiene.
Primul modul al cursului este adresat persoanelor desemnate de parohiile din Sibiu şi din împrejurimi pentru a participa la acest proiect, în urma căruia devin lucrători cu tinerii în comunităţile respective. Peste 40 de reprezentanţi ai parohiilor s-au înscris la cursul oferit de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de tineret, prin colaborarea cu preoţii din oraş care au fost anunţaţi în prealabil de posibilitatea de a desemna o persoană care să se instruiască şi să devină lider şi lucrător cu tinerii din comunitate.
„Prima etapă a proiectului menţionat a fost alegerea cursanţilor de către preoţii parohi, iar acum vom începe primul modul al cursului de formare a lucrătorilor creştini de tineret. Pe parcursul întregului an vom avea întâlniri lunare teoretice, dar şi practice, în cadrul grupurilor de tineri din parohii”, ne-a spus inspectorul de tineret, diac. Marius Tofan.
Sfânta Liturghie la Schitul Păltiniş
Cursul de formare a lucrătorilor creştini de tineret deţine o bază de resurse materiale de lucru, pusă la dispoziţia lectorilor şi cursanţilor pe timpul desfăşurării modulelor. Alături de inspectorul diac. Marius Tofan, lectorii cursurilor sunt diac. Alexandru Ioniţă, împreună cu regizorul de film şi pedagogul teatral Mirona Tatu. Primul modul va fi deschis mâine la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, cu participarea celor 40 de persoane înscrise deja la acest curs.
„Pe lângă acest curs, grupul de lucru va participa duminică, 24 ianuarie, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Schitului de la Păltiniş, după care vom avea un moment de voie bună pe pârtiile de schi şi de săniuş din staţiunea turistică”, ne-a mai spus diac. Marius Tofan.
Proiectul „O zi cu tinerii în parohie” va fi extins pe viitor şi în alte oraşe şi comunităţi din Arhiepiscopia Sibiului. Tinerii din parohiile oraşelor Braşov, Făgăraş, Mediaş, dar şi din alte localităţi vor avea posibilitatea să participe la acest curs de formare şi să devină lucrători creştini cu tinerii.