„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Curs de formare profesională continuă pentru preoţi, cu specializarea „Manager de Responsabilitate Socială”, la Sibiu
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Federația Filantropia București au organizat în perioada 18-22 septembrie un curs acreditat de formare profesională continuă, în specializarea „Manager de Responsabilitate Socială”, la Sibiu.
Cursul s-a desfășurat la sediul Asociației Filantropice „Sfântul Nicolae”, în cartierul Valea Aurie din Sibiu. Cursul organizat de Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Federația Filantropia București este autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi se va finaliza cu examen de absolvire. Diploma obţinută este recunoscută la nivel naţional şi este autorizată de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educației.
„Această specializare vine în sprijinul preoților care au centre de asistență socială sau vor să înființeze astfel de centre și nu dețin o licență în domeniul asistenței sociale. Printre competențele dobândite de participanţi putem aminti: planificarea, organizarea, administrarea, evaluarea şi raportarea performanţei, dezvoltarea profesională în domeniul responsabilităţii sociale, dar şi planificarea propriei activități şi comunicarea cu reprezentanții organizației”, conform celor precizate de pr. Ioan Ciprian Cândea, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Organizatorii pregătesc o nouă sesiune de cursuri destinată preoţilor din judeţul Braşov. „Ne-am bucurat de prezenţa a 22 de preoţi din toate protopopiatele judeţului Sibiu, urmând să organizăm o nouă sesiune şi pentru preoţii din protopopiatele din judeţul Braşov. Totodată ne bucură deschiderea pe care au avut-o cursanţii faţă de activităţile sociale ale Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi dorinţa acestora de a pune în practică competenţele dobândite la curs prin acţiuni sociale ce vor fi iniţiate la nivelul parohiilor unde slujesc”, a mai spus pr. Ioan Ciprian Cândea