„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se ris
Cursuri la școala postliceală clujeană „Sfântul Nectarie”
La Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor Școlii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie”. După o slujbă de Te Deum, săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, ierarhul a vorbit despre faptele milei trupești și despre noblețea profesiei de asistent medical. La eveniment au fost de asemenea prezenți: consilierul pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, Alexandru Ciui, consilierul social-misionar, Liciniu Câmpean și directorul Centrului, pr. Bogdan Chiorean. Au mai luat cuvântul inspectorul școlar Adelhaida Kerekes și director prof. Adriana Rotar. Școala Postliceală Sanitară are un număr de 30 de elevi înscriși la specializarea asistent medical generalist. Practica de specialitate se va efectua, în principal, în cadrul Centrului. Acesta este cel de-al treilea proiect desfășurat în cadrul Asociației „Sfântul Nectarie”, alături de Centrul de Îngrijiri Paliative și Serviciul de Îngrijiri Paliative la Domiciliu, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.



