„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri pentru 30 de bătrâni oferite de elevi din Sibiu
Elevii de la Colegiul Economic „George Bariţiu” din Sibiu, alături de colegii lor de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” şi de la Şcoala Gimnazială nr. 25, au donat alimente şi alte daruri unui grup de 30 de bătrâni singuri din Parohia Hipodrom VI. Activitatea a făcut parte din Proiectul „Şi bătrânii sunt ai noştri”.
Proiectul elevilor de la instituţiile de învăţământ menţionate a fost realizat în parteneriat cu Parohia Hipodrom VI din Sibiu, unde este paroh Nicolae Neagu şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Elevii au avut posibilitatea să doneze alimente, fructe, dulciuri şi alte daruri, în perioada 4-8 aprilie, pentru a fi pregătite pachetele care au ajuns la cei 30 de bătrâni. De asemenea, elevii au confecţionat felicitări prin care au transmis bătrânilor urările şi gândurile bune pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti.
„Parohia Hipodrom VI a oferit spațiul pentru desfăşurarea proiectului. Elevii au împărţit darurile pregătite de ei unui grup de 30 bătrâni singuri, bolnavi sau neajutoraţi, din parohia noastră. Întâlnirea copiilor şi profesorilor coordonatori cu grupul de bătrâni a avut loc vineri, 8 aprilie, în curtea bisericii parohiale. Am rostit o rugăciune de binecuvântare şi un cuvânt de mulţumire pentru cei prezenţi”, ne-a spus pr. Nicolae Neagu.
Implicare şi filantropie
Proiectul educativ „Şi bătrânii sunt ai noştri” a avut ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare şi responsabilizare a elevilor cu privire la drepturile şi nevoile persoanelor vârstnice afectate de sărăcie, boală sau aflate în risc de izolare socială. Acest lucru a fost posibil prin acţiunile de voluntariat şi cele social-filantropice din cadrul proiectului.
Elevii au fost mobilizaţi să deruleze în instituţiile de învăţământ o campanie de donare de alimente şi alte produse pe care să le ofere, mai apoi, bătrânilor ca daruri de Sfintele Paşti. Elevii au fost coordonaţi de prof. Carmen Stănese de la Colegiul Economic „George Bariţiu”, de prof. Măriuca Neagu şi Dorina Ucean de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” şi de prof. Ionela Băilă de la Şcoala Gimnazială nr. 25. Elevii şi profesorii implicaţi cel mai mult în proiect vor fi primi diplome de apreciere. De asemenea, elevii vor avea posibilitatea de a prezenta proiectul în cadrul consiliilor profesorale şi al întâlnirilor cu părinţii, unde vor evalua activitatea şi vor face cunoscut proiectul prin intermediul imaginilor.