„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii:
Daruri pentru copii, la Hălmăsău, Beclean
Parohul Doru Constantin Zaharie, din comuna Hălmăsu, Protopopiatul Beclean, împreună cu Diana Moldovan, președinta Asociației „Impact” au adus copiilor din Parohia Hălmăsău ghetuțe noi în dar. „În acest an, am adunat toate acțiunile noastre din preajma Sărbătorilor, sub motto-ul «Gesturile mici fac oamenii mari». Prima campanie intitulată «Fapte bune în ghetuțe» în care ne-am propus să-l ajutăm pe Moş Nicolae să aducă, în prag de iarnă, ghetuțe pentru copiii din satul Hălmăsau, comuna Spermezeu, a fost o reuşită”, conform parohului Doru Constantin Zaharie. „Primii copii au coborât spre Biserica din sat, au făcut repetiții de colinde şi şi-au primit ghetuțele”, a spus președintele Asociației „Impact”, Diana Moldovan.



.jpg)