„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Daruri pentru elevi rromi şi asistaţi, la Huedin
Protopopiatul Huedin, în colaborare cu Fundația Cultural Filantropică „Protopop Aurel Munteanu” alături de credincioşi au oferit 75 de pachete elevilor rromi de la Școala Primară Cetatea Veche și asistaților cantinei fundației, elevi ai Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin. Pachetele au constat în rechizite școlare și dulciuri. Pentru a preveni abandonul școlar și a motiva prezența la școală, elevii primesc zilnic o masă caldă și consiliere socio-spirituală.
Protopopiatul Huedin, prin protopopul Dan Ionuţ Lupuţan, a încheiat pe 7 decembrie 2016, un protocol de colaborare cu Şcoala Specială Huedin, reprezentată de directorul prof. Samson Felea, care prevede o serie de activităţi în acord cu perioada liturgică a anului bisericesc. Prima activitate a constat în donarea de articole vestimentare şi încălţăminte elevilor şcolii, urmând ca pr. Tudor Petrovici să îi spovedească pe copii, în întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Domnului. De asemenea, nou înfiinţata corală a Protopopiatului Huedin, „Glasul Apusenilor”, va susţine un concert de colinde la Şcoala Specială. Activităţile prevăzute în protocolul de colaborare vor continua cu sfinţirea sălilor de clasă ale școlii, cu ocazia Botezului Domnului şi cu diverse ateliere de creaţie şi pictură de icoane pe sticlă. Protocolul de colaborare a fost încheiat pe o durată de doi ani, conform pr. Dan Ionuţ Lupuțan.