„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri pentru vârstnicii de la azilul din Marpod
Reprezentanţii Departamentului de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului i-au vizitat luni, 6 iulie, pe bătrânii de la instituţia de ocrotire din localitatea Marpod, judeţul Sibiu. Activitatea face parte dintr-un proiect de colaborare între Departamentul de asistenţă socială menţionat şi azilul de la Marpod.
Activitatea filantropică şi duhovnicească a reprezentanţilor Arhiepiscopiei Sibiului face parte dintr-un proiect mai amplu care îi are în atenţie pe vârstnicii aflaţi în grija instituţiilor de ocrotire socială. De altfel, vârstnicii de la căminele de bătrâni din Sibiu şi din localităţile învecinate sunt mereu în atenţia Departamentului de asistenţă socială, primind adesea vizita unor reprezentanţi, care aduc acestor oameni un cuvânt de mângâiere şi daruri. În atenţia Arhiepiscopiei Sibiului se află şi vârstnicii de la Marpod, care sunt vizitaţi şi ajutaţi să poarte poverile bătrâneţii cu mai multă uşurinţă.
Delegaţia Departamentului de asistenţă socială a fost formată din consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Rusu, inspectorul social Tiberiu Kiss, arhidiaconul Chiril Socaciu şi inspectorul social Marius Talmaţchi. În prima parte a activităţii, preoţii au oficiat o slujbă de mulţumire şi i-au binecuvântat pe bătrânii de la Marpod.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, am venit la azilul din Marpod pentru a ne ruga împreună cu vârstnicii de aici şi pentru a le face o bucurie. Ne-am rugat lui Dumnezeu pentru sănătatea şi buna-înţelegere a vârstnicilor şi pentru ca anii de bătrâneţe să fie petrecuţi în pace în acest aşezământ. Am transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit şi mai apoi am ţinut un cuvânt de învăţătură pentru a-i întări în credinţa străbună. Le-am pus la suflet cuvinte necesare vieţii duhovniceşti şi acestor ani de bătrâneţe“, ne-a spus consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, părintele Nicolae Rusu.
Colaborare cu Parohia Marpod
În a doua parte a activităţii, reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului au împărţit bătrânilor mai multe daruri. Astfel, cele câteva zeci de bătrâni au primit articole de îmbrăcăminte, alimente, dulciuri şi iconiţe. Darurile făcute au adus bucurie în sufletele vârstnicilor, care au mulţumit oaspeţilor pentru acest efort de a veni la Marpod. Prin colaborarea cu parohul din localitate, Marius Munteanu, reprezentanţii Arhiepiscopiei Sibiului oferă asistenţă socială, daruri şi alte servicii socio-filantropice la mai multe categorii defavorizate din localitatea sibiană. Copiii din familii sărace, bătrânii singuri sau alte persoane vulnerabile din punct de vedere social sunt mereu în grija Departamentului de asistenţă socială din cadrul eparhiei amintite.