„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Delegația Arhiepiscopiei Sibiului a primit torța ITO 2018
Cea de-a patra ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși din Întreaga Lumea (ITO) s-a încheiat luni, 4 septembrie, printr-o ceremonie oficiată la Iași, în cadrul căreia
a fost predată torța ITO 2018 către delegația Arhiepiscopiei Sibiului, organizatoarea ediției de anul viitor a celui mai mare eveniment dedicat tineretului ortodox.
Ceremonia a fost oficiată pe o scenă amenajată în fața Catedralei Mitropolitane din Iași, în prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a mai multor ierarhi din țară și străinătate, a organizatorilor și oaspeților, precum și a celor peste 5000 de tineri din toate eparhiile țării, din diaspora și din Bisericile ortodoxe din întreaga lume.
Delegația Arhiepiscopiei Sibiului a fost condusă de consilierul cultural eparhial, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, care a transmis salutul Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și i-a invitat pe tineri să participe la ediția de anul viitor a manifestării.
„Felicit toți organizatorii acestui frumos eveniment de care ne-am bucurat împreună. Vom face tot ce ne stă în putință pentru ca manifestarea de la Sibiu de anul viitor să se ridice cel puțin la nivelul manifestărilor precedente. Ați venit aici, la Iași, pentru a găsi răspunsuri legate de libertatea noastră și a voastră, a fiecăruia. Anul viitor, în anul Centenarului, în anul când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, vă invităm înapoi în Ardeal, în inima țării, pentru ca uniți în Duhul lui Hristos să spunem împreună «La mulți ani, România!» Vă invităm să faceți călătoria de aici, de la granița de acum a țării, la granița de la 1918 a Imperiului, acolo unde un popor obidit a învățat să-și manifeste libertatea națională, etnică și confesională”, a spus pr. Emanuel Tăvală
Torța ITO 2018 a fost predată de doi reprezentanți ai tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor și a fost primită de Vicențiu Bășa, reprezentant al Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului și Teodora Șpan, președinta Organizației Tinerilor din Sibiu.
Din delegația Arhiepiscopiei Sibiului au mai făcut parte pr. Vasile Dariciuc, coordonator al Departamentului de Tineret din cadrul eparhiei, pr. Costin Butnar, responsabil pentru Departamentul de Tineret în județul Brașov, preoți, precum și peste 120 de tineri din județele Sibiu și Brașov.
Reprezentanții tinerilor de la Iași au oferit delegației de la Sibiu mai multe daruri, între care o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva, un ceas de perete simbolizând începerea pregătirilor pentru ITO 2018, o carte de rugăciune și o metanie.
ITO 2018 va avea loc la Sibiu la începutul lunii septembrie, cu participarea tinerilor ortodocși din toate comunitățile ortodoxe ale lumii.