„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
„Discover”, o nouă experiență multiculturală la Liceul Ortodox din Oradea
La fel ca şi anul trecut, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-au desfăşurat şi anul acesta numeroase activităţi în cadrul proiectului „Discover”, iniţiat de Organizația internaţională AIESEC România.
Astfel, în perioada 27 iunie - 2 august 2018, cinci studenţi au împărtăşit din tradiţiile şi metodele nonformale utilizate în ţările din care provin, implicând elevii şcolii în diverse activităţi interactive.
Edith şi Leo din China, Fatma şi Eysan din Turcia şi Vishal din Pakistan au reuşit să producă un impact deosebit asupra a peste 100 de elevi participanţi la activităţile susţinute şi conduse cu responsabilitate şi entuziasm de către aceştia.
„Discover” este un proiect de educaţie nonformală destinat elevilor din ciclul primar şi gimnazial din întreaga ţară. Proiectul „Discover” are scopul de a le oferi copiilor deschidere către alte culturi, educaţie non-formală în vederea dezvoltării unor abilităţi din sfera inteligenţei emoţionale, precum: comunicare, creativitate, lucru în echipă, responsabilitate, conştientizarea propriilor calităţi, ca ulterior aceştia să dezvolte o atitudine proactivă în societate.
Iniţiatorii proiectului cred în potenţialul copiilor şi vor să le ofere un spaţiu în care aceştia să-şi dezvolte abilităţi precum comunicare în limba engleză, colaborare, gândire critică, creativitate, atât de necesare societăţii secolului 21.
Într-o atmosferă multiculturală copiii se simt conectaţi la întreaga lume şi conştientizează necesitatea învăţării constante din orice experienţă pe care o trăiesc. Astfel, elevii şcolii noastre au aflat lucruri interesante despre ţări şi culturi îndepărtate, au exersat limba engleză, au cântat, au dansat, s-au jucat şi au colaborat în realizarea sarcinilor de lucru.
Proiectul s-a încheiat în 2 august printr-un eveniment public ce a cuprins activități dinamice precum dansuri specifice, cântece și obiceiuri pregătite de studenții străini împreună cu elevii școlilor orădene implicate.
La final, toți participanții au încins o horă, astfel reușind să sublinieze ideea de egalitate în diversitate, unul dintre motto-urile AIESEC. Feedback-ul participanţilor a fost foarte bun, astfel încât suntem îndreptăţiţi să credem că anul viitor vom desfășura o noua ediţie a proiectului Discover la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. Mulţumim voluntarilor internaţionali, Organizaţiei AIESEC Oradea, colegilor profesori, elevilor şi părinţilor, care împreună au făcut posibilă derularea cu succes a proiectului Discover în şcoala noastră.