„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Duminica Sfântului Ioan Scărarul
În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică despre vindecarea de către Mântuitorul Iisus Hristos a fiului lunatic. Credincioşii au fost îndemnaţi să se roage intens şi să îşi păstreze credinţa statornică, pentru a urca astfel spre sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Aciliu, judeţul Sibiu. Ierarhul a sfinţit pictura din pridvorul bisericii din Aciliu şi a binecuvântat lucrările de înfrumuseţare realizate din 2007, când IPS Laurenţiu a târnosit locaşul de cult, şi până în prezent. Prin eforturile comunităţii parohiale conduse de preotul Florin-George Radu s-au realizat mai multe lucrări, sprijinite de autorităţile oraşului Sălişte, sub coordonarea căruia se află localitatea Aciliu.
După slujba de sfinţire, ierarhul a liturghisit în această biserică împreună cu un sobor din care au făcut parte: protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, şi mai mulţi preoţi de la parohiile aflate în apropiere şi din alte eparhii. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Organizaţiei Tinerilor din Sibiu. Numeroşi credincioşi, alături de fii ai satului, au participat la slujba religioasă înveşmântaţi în costume populare şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotonit preot pe diaconul Florin Petreuş, pentru Parohia Velţ, judeţul Sibiu.
Credinţă şi virtute
În cuvântul de învăţătură, IPS Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii, prin care s-a relatat minunea vindecării fiului lunatic şi a evidenţiat virtuţile şi învăţăturile Sfântului Ioan Scărarul, cinstit de Biserică în a patra duminică a Postului Mare.
„În Duminica a patra a Postului Mare învăţăm că uneltirile demonice pot veni asupra noastră atât de mult încât ne pot subjuga, ne pot robi. Avem o şansă mare, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, doar prin cuvânt a eliberat pe acel copil sărman, adus de tatăl său. Această duminică este închinată unui sfânt mare al Ortodoxiei, Sfântul Ioan Scărarul cel care a scris cunoscuta lucrare Scara virtuţilor. Evanghelia de astăzi ne atrage atenţia că avem nevoie de o credinţă statornică, puternică”, a spus Părintele Mitropolit.
La final, parohul Florin-George Radu a fost hirotesit iconom stavrofor. Părintele paroh i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală şi i-a oferit în dar o icoană pe sticlă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, primarului oraşului Sălişte, Horaţiu Răcuciu şi altor binefăcători. Ierarhul a vizitat, apoi, muzeul parohial şi Centrul de zi al parohiei, unde 20 de copii participă săptămânal la activităţi educative şi catehetice.
Sfinţirea bisericii din Neţeni, Bistriţa
Biserica din satul bistrițean Nețeni, veche de aproape 250 de ani, a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Resfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir” a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată de ierarh şi un sobor de preoţi din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopie, arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul de Bistrița, Alexandru Vidican și protopopul de Dej, Ioan Buftea. În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioşilor despre asumarea suferinței, amintind că după perioada de post și nevoinţă urmează bucuria sărbătorii Învierii Domnului.
„Înainte de Înviere este Crucea. Înainte de Paşti este postul pe care Biserica l-a aşezat, ca în această perioadă, fiecare după puterea noastră să ne nevoim. Ucenicii Domnului Hristos nu au înţeles că e neapărată nevoie de Cruce, prin Cruce, Domnul Iisus Hristos venea să aducă mântuire la toată lumea. Şi cum nu au înţeles ei, nu înţelegem sută la sută nici noi acest lucru, şi atunci, Sfânta Maică Biserică, prin celebrările pe care ni le-a lăsat, ne lămureşte că înainte de Înviere, înainte de biruinţă, înainte de bucurie este nevoinţa”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
Lucrări de reabilitare şi pictură nouă
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Andrei i-a oferit părintelui din Nețeni, Ioan Lucian Blaga, ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”. Primarului comunei Mărișelu, Toma Mureșan, de care aparține localitatea Nețeni, i-a fost oferită distincția „Crucea Transilvană”, iar cei care s-au implicat în reabilitarea bisericii au primit diplome de „aleasă cinstire”.
Locașul de cult din Nețeni, cu hramul „Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir”, a fost construit din lemn, în anul 1722 în localitatea Deda, din județul Mureș. Biserica a fost mutată apoi în localitatea bistrițeană Monor, iar din 1890 în ea se roagă credincioșii din filia Nețeni, ce aparține de Parohia Domnești. În ultimii doi ani, prin grija părintelui Ioan Lucian Blaga și a unor credincioși bistrițeni, biserica a fost reabilitată și pictată de pictorul Simion Săsărman. Localitatea Nețeni din județul Bistrița-Năsăud este atestată documentar din anul 1341. La recensământul din anul 1720 erau în sat 111 locuitori, iar numărul acestora a crescut de-a rândul anilor, astfel că în anul 1900 erau 325. În prezent aici sunt 13 persoane, iar majoritatea au depășit vârsta de 80 de ani.
Liturghie arhierească la Catedrala Reîntregirii
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala „Nicolae Lungu” a Catedralei Patriarhale, dirijată de părintele lect. Stelian Ionaşcu.
Frumuseţea cântărilor sacre au oferit celor prezenţi o licărire din armonia îngerească, creând un climat de rugăciune şi de meditaţie pioasă, prielnice întâlnirii omului cu Dumnezeu. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre iubirea lui Hristos revărsată oamenilor şi despre îndatoririle creştinilor faţă de Creatorul lor. De asemenea, a subliniat faptul că împlinirea poruncilor, citirea Sfintei Scripturi, iubirea aproapelui şi toate celelalte virtuţi creştineşti trebuie să fie principiile după care credincioşii trebuie să se ghideze în viaţă. La final, IPS Arhiepiscop Irineu a felicitat pe părintele dirijor şi pe toţi membrii coralei, arătându-şi admiraţia faţă de modul pilduitor în care îndeplinesc misiunea Bisericii prin cântarea liturgică.
Sărbătoare în Parohia Girișu de Criș, Oradea
Parohia Girișu de Criș din Eparhia Oradiei a sărbătorit 110 ani de la târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi teologi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
În predica rostită după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, PS Episcop Sofronie a evidenţiat frumuseţea învăţăturilor duhovniceşti ce se desprind din opera de căpătâi a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, „Scara Raiului”, în legătură cu cele două pericope evanghelice: „Sfântul Cuvios Ioan Scărarul ne arată că, pentru a ajunge la Mântuitorul Hristos, împreună cu El, în cer, în slava Tatălui, este nevoie să suim, să urcăm în muntele cel sfânt al Domnului, folosindu-ne de o scară cu treizeci și trei de trepte, cuprinzând tot atâtea virtuți, tot atâtea bătălii câștigate în lupta cu întunericul, în lupta cu păcatele, în lupta cu răutatea din lume. Urcușul nu este ușor, de aceea și Postul cel Mare este așezat în Biserică pentru a ne scoate din întuneric, din rele, din zgomotul infernal al lumii, pentru a intra în pacea măririi și libertății fiilor lui Dumnezeu după har, ca să ne pregătească, atât cât se poate pentru fiecare, dar pe toți împreună, pentru a sărbători Învierea Domnului. Postul este foarte important, și pentru om, dar și pentru lume, pentru că postind învățăm să ne înfrânăm de la mâncare, de la băutură, de la fapte rele, de la dorința de a poseda, de la setea de stăpânire, de la o viață a egoismului, a patimilor pline de răutăți. Prin urmare, postul pe care Biserica ni-l pune înainte este și pentru suflet și pentru trup și înseamnă depărtarea de tot ceea ce ne împiedică să vedem lumina lui Dumnezeu”.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit pe diaconul Ciprian Caba întru preot pe seama Bisericii „Schimbarea la Față a Domnului” din Parohia Cacuciu Vechi, Protopopiatul Oradea. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.
Protopopul Oradiei Peştişului şi Aleşdului, Dorel Octavian Rus, a subliniat existenţa şi dăinuirea peste veacuri a românilor ortodocşi din Girișu de Criș și împlinirile duhovnicești și administrative ale preoților care au slujit aici şi ale celui din prezent, parohul Petru Fiț. La final, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a felicitat pe părintele paroh și pe dreptmăritorii creștini din Girișu de Criș.
Localitatea Girişu de Criş este atestată documentar la anul 1221, sub numele de „Predium Guerus”, iar mai apoi în anul 1384 sub denumirea de „Gyrus”. În jurul anului 1790, o credincioasă dreptmăritoare de origine greacă, al cărei nume a rămas în anonimat, a ctitorit, pe cheltuiala sa proprie, atât credincioşilor ortodocşi din Girişu de Criş, cât şi celor din Tărian, localitate învecinată, câte un lăcaş de închinăciune.
Biserica actuală din Girişu de Criş a fost construită între anii 1900-1906, din cărămidă, pe fundaţie de beton şi acoperită cu tablă galvanizată în stil ardelenesc, fiind târnosită în anul 1906 de Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului. Fondurile pentru edificarea bisericii s-au realizat din contribuţia benevolă a credincioşilor la îndemnul şi stăruinţa parohului de atunci, Romul Mangra. În turla bisericii se află trei clopote, clopotul mare executat la Arad în anul 1925, clopotul mijlociu a fost confecţionat tot la Arad în 1906, iar cel mic s-a realizat la Bucureşti în anul 1947. Prin grija actualului paroh, Petru Fiț, în anul 1999 biserica a fost reparată în exterior, iar între anii 2002-2006, a fost înzestrată în interior cu pictură în tehnica frescă şi cu un iconostas nou din lemn de tei.
PS Episcop Gurie la Certeju de Sus, Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Certeju de Sus din cadrul Protopopiatului Deva, județul Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie, le-a tâlcuit credincioșilor prezenți atât pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, în care se arată că lupta împotriva celui rău trebuie întărită prin post și prin rugăciune, cât și sensul pentru care această a patra duminică a Postului Mare a fost rânduită de către Biserica dreptmăritoare în cinstea Sfântului Ioan Scărarul, cel care expune, în lucrarea sa intitulată „Scara”, treizeci de trepte ale urcușului duhovnicesc spre mântuire și spre dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
De asemenea, PS Episcop Gurie i-a îndemnat pe credincioși să parcurgă aceste zile rămase până la Învierea Domnului Iisus Hristos cu rugăciune, cu pace și cu liniște sufletească, spre participarea deplină la bucuria și lumina Sfintelor Paști.
La final, parohul Petru Băluță a mulțumit atât PS Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru bucuria de a sluji în mijlocul credincioșilor din Certeju de Sus, cât și tuturor celorlalți părinți slujitori și tuturor credincioșilor care au participat la acest moment de împreună-slujire în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.
Sfânta Liturghie arhierească la Satu Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare. Din sobor au făcut parte Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, parohii Cristian Boloş, Aurel Donca, preoţi din împrejurimi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al catedralei sătmărene, dirijat de Dan Miclea, cântăreţul catedralei.
În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit preot diaconul Vasile Ioan Istrat, pe seama Parohiei nou înfiinţate Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare. La sfânta Liturghie, alături de credincioşii sătmăreni, s-au aflat autorităţi judeţene şi locale.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre vindecarea fiului lunatic, despre importanţa spovedaniei, unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, ce înseamnă eliberarea de păcate, de griji, pentru a face posibilă întâlnirea şi unirea cu Hristos Cel Înviat.
„Smerenia este o puternică armă împotriva diavolului. Şi semnul Sfintei Cruci. De aceea zice Mântuitorul că demonii ies cu post şi rugăciune. Când postim şi ne rugăm smerim puţin trupul şi cerbicia trupului. Ne arătăm înaintea lui Dumnezeu recunoştinţa faţă de marea Lui putere şi biruinţă asupra diavolului în lume. Ne arătăm faţă de Dumnezeu disponibilitatea de a ne răstigni şi noi trupul împreună cu patimile şi păcatele Lui, postind şi rugându-ne. Ne smerim şi ne spovedim, ne mărturisim” a spus PS Iustin Sigheteanul.
„Ne vom strădui să fim oameni ai luminii, oameni ai lui Dumnezeu, ne vom strădui să fim lumină a lumii în lumea aceasta, pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, oamenilor”, a spus parohul Cristian Boloş.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare este cea mai veche biserică ortodoxă de zid din oraş, construită între anii 1937-1938, prin eforturile şi contribuţia credincioşilor, în frunte cu preoţii slujitori, epitropii şi consilierii parohiali, după planurile şi sub supravegherea arhitectului bucureştean G.P. Liteanu. Catedrala îmbină stilul bizantin, cu elemente tradiţionale, respectând stilul bisericilor româneşti cu brâul exterior, având ca model biserica voievodală de la Mănăstirea „Curtea de Argeş”. Cupola centrală are o înălţime de 55 metri. Pictura a fost executată de fraţii Eugen şi Eremia Profeta. În prezent, se fac lucrări de reabilitare a clădirii şi de curăţire a picturii.