„Zis-a Domnul: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide. Sau cine este omul acela dintre voi
Elevi premiați la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Cluj
În Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur, la finalul Sfintei Liturghii, mai mulți elevi de la Școala Generală „Iuliu Hațeganu” și de la Școala Generală „Ion Creangă” au fost premiați de parohie, cu diplome, cărți, icoane și pachete cu dulciuri. Elevii premiați au obținut, în cursul anului școlar ce se apropie de final, rezultate bune la fazele naționale la olimpiadele de limba română, limba engleză, geografie, biologie, fizică etc. De asemenea, parohul Dan Cismaș și-a exprimat recunoștința față de cadrele didactice care i-au pregătit și format pe elevi. În cuvântul rostit, parohul Dan Cismaș a subliniat că „Biserica îi răsplătește mereu pe cei care își înmulțesc talanții și își desăvârșesc talentele, încurajându-i pe toți, ca prin muncă și rugăciune, să devină creștini destoinici și cetățeni responsabili”.


