„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Eveniment cultural la Carei
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat vineri, 6 noiembrie, la Carei, la ce-a de a 25-a aniversare a ”Zilelor Poessis” organizate de Direcţia pentru Cultură a Judeţului Satu Mare, eveniment coordonat de George Vulturescu, directorul acestei instituţii.
La începutul evenimentului, PS Iustin Sigheteanul a făcut o rugăciune pentru cei morţi în incendiul din seara zilei de 29 octombrie, de la clubul Colectiv din Bucureşti, pentru însănătoşirea grabnică a celor ce sunt în mare suferinţă pe patul de spital şi pentru mângâierea şi întărirea familiilor şi părinţilor care trec prin această dramă.
La festivitatea de omagiere şi premiere a personalităţilor din lumea culturală românească, care s-a desfăşurat în Castelul Karolyi - monument istoric din municipiul Carei, organizatorii au invitat academicieni, scriitori, poeţi, oameni de cultură din ţară şi străinătate. Unul dintre oaspeţi a fost academicianul Nicolae Dabija – poet şi istoric literar din Republica Moldova.
Cu acest prilej, în semn de apreciere şi preţuire pentru activitatea academică şi literară, precum şi pentru lupta, de-a lungul deceniilor, pentru păstrarea culturii, limbii, credinţei şi valorilor sfinte româneşti, PS Iustin Sigheteanul a oferit academicianului Nicolae Dabija cea mai înaltă distincţie eparhială pentru laici din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, „CruceaVoievodală”, însoţită de Gramata Episcopală.



.jpg)