„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Eveniment de promovare a activităţilor, la centrul de la Mociu, Cluj
La Centrul de Îngijire și Asistență „Sfântul Nicolae” din Mociu, judeţul Cluj, a avut loc marți, 26 septembrie, evenimentul „Promovarea activităților sociale desfășurate în centru”. A fost prezentat un film despre începutul amenajării acestui centru de către Asociația Filantropică Medical-Creștină „Christiana” și Parohia Ortodoxă Mociu I. Pr. Iustin Câmpean, directorul centrului, a prezentat activitățile desfășurate aici. Centrul funcționează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Cluj, în cadrul primei colaborări între stat și Biserica Ortodoxă pe teme sociale, din țară, conform pr. Iustin Câmpean. La eveniment au participat autorități locale, profesori, medici, asistenți sociali, educatoare și alți invitați. Din cadrul DGASPC Cluj, au participat Dana Cătărig, directoare general-adjunctă, și Corina Vasiliu, șefa Serviciului management de caz pentru adulţi, violenţă în familie și asistenţă persoane vârstnice. La final, oaspeţii au vizitat gospodăria anexă a centrului, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În 1999 Asociaţia Filantropică Medical – Creştină „Christiana”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a iniţiat un proiect destinat persoanelor vârstnice aflate în dificultate. Astfel, s-a amenajat un imobil, la Mociu, cu destinaţia Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Varstnice, care a fost dat în folosinţă în 2001 şi găzduieşte în jur de 25 de persoane vârstnice cărora li se acordă servicii socio-medicale, găzduire, îngrijire personală, recuperare, socializare, indiferent de apartenenţă religioasă şi etnică. Protopopiatul Cluj I, oferă servicii de consiliere persoanelor vârstnice prin intermediul asistentului social teolog din cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului.