„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
Evenimente culturale şi duhovniceşti la Bistriţa
Protopopiatul Bistrița și Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși din Bistrița organizează azi, joi 17 martie, de la ora 17.00, la biserica Protopopiatului (Coroana), o seară duhovnicească a cărei temă este „Postul și rugăciunea într-o lume secularizată”. Invitat la acest eveniment este părintele Gavril Horț, duhovnicul mănăstirii Piatra-Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud.
Mâine, 18 martie, de la ora 12.30, la sediul Asociației „Filantropia” din Bistrița, Protopopiatul Bistrița, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși din Bistrița și Asociația Părinților pentru Ora de Religie (APOR) organizează expoziția cu tema „În memoriam Mitropolitul Bartolomeu”. Expoziția cuprinde obiecte personale ale vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu și va fi deschisă până pe 25 martie. Curatorul expoziției este vicepreședintele județean APOR, Marius Chiuzan.



.jpg)