„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Evenimente dedicate mitropolitului Nicolae Colan, în Covasna
Fostul mitropolit al Ardealului, Nicolae Colan, este omagiat de comunitatea românească din judeţul Covasna, în cadrul unor manifestări ce au loc în perioada 22 noiembrie - 6 decembrie, în municipiul Sfântu Gheorghe şi în alte localităţi, sub egida Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Directorul ştiinţific al Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, dr. Ioan Lăcătuşu, a precizat că acesta este cel de-al 24-lea an consecutiv în care membrii comunităţii româneşti din judeţ omagiază memoria ierarhului născut în anul 1893 în localitatea covăsneană Araci şi care a rămas în memoria colectivă drept un simbol al luptei pentru păstrarea identităţii neamului românesc, citat de Agerpres.
Prima ediţie a „Zilelor Nicolae Colan” a avut loc în noiembrie 1993, cu prilejul centenarului naşterii acestuia. Şi în acest an, „Zilele Nicolae Colan” încep în preajma zilei de naştere a mitropolitului, 28 noiembrie, şi se vor încheia cu ziua de onomastică, pe 6 decembrie. Deschiderea manifestărilor a avut loc marţi după-amiază, la Centrul ecleziastic din Sfântu Gheorghe cu conferinţa „Preot dr. Dorel Man, biograf şi editor al operei mitropolitului Nicolae Colan”. Manifestările continuă sâmbătă, la Prefectura Covasna, cu simpozionul „Primul Război Mondial şi Marea Unire oglindite în documentele vremii din fostele judeţe Ciuc, Odorhei şi Treiscaune”, precum şi cu vernisajul expoziţiei „Monumentele eroilor marelui război în judeţele Covasna şi Harghita”, realizată de Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii „Spiru Haret”.
Pe 30 noiembrie, de ziua Sfântului Apostol Andrei, un grup de tineri din mai multe localităţi din ţară vor participa la un „itinerar istoric şi religios” în câteva localităţi din judeţul Covasna în care trăiesc comunităţi ortodoxe restrânse, cum ar fi Sfântu Gheorghe, Dobolii de Jos, Ozun, Belin şi Zagon, unde vor interpreta colinde şi cântece patriotice, iar a doua zi vor participa la manifestările oficiale organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României. În data de 3 decembrie, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe va avea loc o slujbă de pomenire mitropolitul, iar manifestările pe vor încheia pe 6 decembrie la Şcoala „Nicolae Colan”.
Născut pe 28 noiembrie 1893 în localitatea Araci, Nicolae Colan a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul Teologic din Sibiu, precum şi cursuri de specializare teologică la Universitatea din Berlin. Între anii 1928-1936 a fost rectorul Academiei Teologice din Sibiu, din 1938 până în februarie 1939 a fost ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor. A păstorit Episcopia Vadului, Feleacului şi Clujului între anii 1936 şi 1957 şi Mitropolia Ardealului între 1957 şi 1967 şi a publicat peste 1000 de lucrări, studii şi articole, fiind membru activ al Academiei Române.