„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Evenimente dedicate prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic, la Cluj-Napoca
Profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca organizează mai multe evenimente dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în data de 30 ianuarie.
Manifestările vor debuta joi, 28 ianuarie, de la ora 17.00, în Aula facultății unde va avea loc o masă rotundă pe tema: „Educație, Cultură și Spiritualitate la Sfinții Trei Ierarhi”. Vineri, 29 ianuarie, de la ora 17.00, în Aula Magna a Facultății, etnologul Gelu Furdui va susține o conferință cu tema „Pădurea în credințe, zicători, poezie și cântec popular”. Conferința va fi urmată de un concert coral, susținut de corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În ziua de pomenire a Sfinților Trei Ierarhi, sâmbătă, 30 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană va fi oficiată Sfânta Liturghie. Alături de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va sluji un sobor de preoți și diaconi, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Seminarul Teologic din municipiu. Răspunsurile la strană vor fi date de corurile celor două instituții de învățământ teologic.