„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Evenimentul „Lăsata secului pe Târnave”, la Sighișoara
La Sighișoara va avea loc duminică, 4 noiembrie, cea de-a IV-a ediție a evenimentului tradiţional românesc „Lăsata secului pe Târnave”, organizat de Asociaţia Culturală Sighişoara şi coordonat de părintele Ioan Cosmin Boian. „Sărbătoarea va cuprinde o paradă a portului popular românesc, ce va avea ca punct de plecare biserica cu hramul «Sfânta Treime» din Sighișoara, urmând să fie străbătut centrul orașului și Cetatea medievală din municipiul de pe Valea Târnavei Mari. În cadrul evenimentului, tradiția românească se va regăsi în jocul și muzica populară, dar și în meniul care va cuprinde tradiționalele mâncăruri românești, toate acestea contribuind la crearea unei atmosfere autentice de înaltă ținută”, a precizat Ovidiu Dan, protopopul Sighișoarei, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.


