„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Sibiului
Pe 22 septembrie va avea loc examenul de capacitate preoţească - sesiunea de toamnă - pentru tinerii teologi care urmează să fie hirotoniţi în Arhiepiscopia Sibiului.
În şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, s-a aprobat organizarea examenului de capacitate preoţească la data de 22 septembrie.
La acest examen se pot înscrie tinerii teologi absolvenţi ai Facultăţilor de Teologie Ortodoxă care doresc să se titularizeze pe unul dintre posturile clericale vacante.
Doritorii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului şi au posibilitatea ca până pe 18 septembrie 2015 să depună dosarul la Centrul Eparhial în vederea înscrierii la acest examen, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Sibiului.
În urma şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 iulie 2013 s-a hotărât ca valabilitatea examenului de capacitate preoţească pentru cei care au obţinut cel puţin media 9.00 să fie de 2 ani.
Examenul de Capacitate preoţească va cuprinde o probă scrisă şi o probă orală. Examenul scris va conţine subiecte din Teologie Dogmatică, Teologie Liturgică, Teologie Pastorală, iar examenul oral va conţine subiecte din Predică, Cateheză, Administraţie şi legislaţie bisericească.