„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Examen de capacitate preoţească în Episcopia Oradiei
În prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în zilele de 3, 4 și 5 octombrie, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a avut loc examenul de Capacitate preoţească, sesiunea de toamnă, din anul 2016. La acest examen s-au înscris un număr de 9 candidaţi, care au susţinut trei probe. Cea dintâi probă, eliminatorie, s-a desfășurat luni, 3 octombrie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, din comisia de examinare prezidată de ierarh făcând parte pr. prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul și pr. Simion Goga, inspector pentru cateheză. Proba a constat în verificarea aptitudinilor muzicale și a competențelor legate de practica și slujirea liturgică.
Marți, 4 octombrie, la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei a avut loc proba scrisă, ce a constat în testarea cunoștințelor de liturgică și administrație bisericească. Comisia de corectare a lucrărilor, prezidată de ierarh, a fost alcătuită din: pr. lect. dr. Emil Cioară, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, arhim. lect. dr. Antim Oprea, consilier administrativ-bisericesc și pr. prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul.
Miercuri, 5 octombrie, candidații au participat la proba orală a examenului de capacitate preoțească, desfășurată la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, fiind examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente din „Îndrumătorul administrativ-bisericesc. Ghid practic pentru examenul de capacitate preoţească, administrarea parohiei şi a mănăstirii”, ediţia a II-a, tipărită la Editura „Cuvântul Vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, în anul 2010. Comisia de examinare, prezidată de PS Sofronie al Oradiei, a fost compusă din membri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei.
Potrivit metodologiei specifice, media de promovare a examenului de capacitate preoțească este de minim 7.00, pentru candidații care au obținut medii finale cuprinse între 7.00 și 9.00, valabilitatea examenului fiind de un an, iar pentru cei care au obținut medii finale peste 9.00, valabilitatea examenului fiind de doi ani, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Oradiei.


