„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Exponatul lunii la Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia
La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost vernisat „Exponatul lunii iulie”, fotografia Consiliului Național Român din Alba Iulia. „Consiliul sau Comitetul Național Român din Alba Iulia a fost înființat la 4 noiembrie 1918. Acest organism se subordona Consiliului Național Român Central cu sediul la Arad și a avut un rol determinant în organizarea evenimentului de la 1 Decembrie 1918. În componența Consiliului Național Român din Alba Iulia au intrat nouă fruntași ai societății românești locale, protopopi, avocați și medici”, conform organizatorilor, Consiliul Județean Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


