„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Expoziţia „Iconari clujeni” la Cluj-Napoca
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea forului administrativ judeţean, în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, organizează, azi, 22 iunie, de la ora 14.00, la vernisajul expoziţiei „Iconari clujeni”, eveniment care va avea loc la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, situată pe Calea Dorobanţilor din Cluj-Napoca. Expoziţia va crea un dialog între modalităţile de abordare ale artei icoanei, realizate de opt membri ai Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni, de două reprezentante ale artei monahale, precum şi de patru studenţi masteranzi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, conform unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj.
În cadrul expoziţiei ce poate fi vizitată în perioada 22-30 iunie 2016, prezintă lucrări iconari ai Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni: Sanda Câmpean, Adam şi Liana Curta, Ioan Liviu Danciu, Monica Gîju, Ioan Hăşmăşan, Henorel Nica, Florin Pop, Veronica Lucia Ţaţa; studenţii masteranzi la Facultatea de Teologie Ortodoxă: Veronica Budai, Cristian Pavel Giurca, George Ierima, Alexandru Petran; monahia Justiniana Kiraly de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Floreşti, judeţul Cluj şi monahia Anastasia de la Mănăstirea „Sfinţii Mihai şi Gavriil” din Câmpia Turzii.