„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Expoziţie de fotografie la galeria clujeană „Byzantia”
Galeria „Byzantia”, din cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din Cluj-Napoca, a deschis expoziția „Nessebar” a tânărului artist Dan Tivadar, pe 11 aprilie. La vernisajul expoziției de artă fotografică, Sorin Albu, curatorul galeriei a evidențiat atât munca artistului cât și cadrul profund în care paleta de culori a portului strategic bizantin Nessebar a reușit să se păstreze până astăzi. Artistul Dan Tivadar, inginer I.T., un îndrăgostit de arta fotografică a prezentat, mai întâi, publicului larg, viziunea sa asupra monumentelor păstrate până astăzi pe vechile meleagurile bizantine, pentru ca apoi să încadreze în contextul vremurilor actuale acest colț de istorie vie, aflat pe malul bulgăresc al Mării Negre. În continuare, arhitectul Călin Chifăr a scos în evidență valoarea modului de viață bizantin reflectat în arhitectura ecclesială și urbană a acestui important centru comercial și strategic bizantin. Discuțiile despre acest subiect s-au încheiat cu invitația artistului adresată publicului de a vizita localitatea. Expoziția este deschisă zilnic între orele 9.00 – 12.00 și 17.30 – 19.30, inclusiv în zilele de Paști.