„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Expoziţie de icoane la parohia clujeană „Sfânta Treime”
La Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca a avut loc, în Duminica Floriilor, vernisajul unei expoziții de icoane pe lemn realizate de copiii participanți la activitățile bisericii. Cei mici au pictat obiectele religioase timp de mai multe sâmbete, alături de voluntarii locașului de cult. Pentru munca depusă, copiii vor fi răsplătiți de 1 iunie cu o excursie organizată de parohie, la mai multe mănăstiri din țară. Parohul Cristian Baciu a precizat că expoziția de anul acesta a fost pregătită și cu intenţia de a marca „Anul Omagial al iconarilor și pictorilor bisericești”, în Patriarhia Română. Este al doilea an consecutiv în care copiii parohiei organizează o expoziție de icoane cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.