„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Expoziție de icoane pictate de elevii din Sibiu
Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu au învățat să picteze icoane pe sticlă și le-au prezentat în cadrul Expoziției „Icoana - loc de întâlnire între prezent și veșnicie”. Icoanele vor fi vândute pentru a susține financiar amenajarea unei camere polisenzoriale pentru terapia elevilor din centrul menționat.
Vernisarea expoziției cu cele 32 de icoane pe sticlă pictate de elevii centrului de educație din Sibiu a avut loc miercuri, 10 aprilie, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene „ASTRA” din oraș. Aici, părintele Marian Vlăduț a sfințit icoanele pictate de elevi și i-a felicitat pe micii iconari și pe cadrele didactice implicate în proiect. Icoanele vor fi vândute în cadrul unui bazar pentru a contribui la amenajarea camerei polisenzoriale unde elevii cu diferite deficiențe să poată beneficia de terapie.
Evenimentul face parte dintr-un proiect de activități inițiat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu pentru a obține fondurile necesare amenajării unei camere polisenzoriale.
„Cadrele didactice și elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu și-au propus ca pe 1 iunie să participe la Maratonul Sibiu, cu Proiectul «Universul simțurilor». Acest proiect presupune strângerea de fonduri pentru amenajarea unei camere polisenzoriale pentru a face terapie pentru copiii înscriși în școala noastră, dar și pentru copiii înscriși în școlile de masă și beneficiază de sprijin din partea profesorilor psihopedagogi angajați în centrul nostru. Ne-am înscris la maraton, profesori și elevi, și am cerut ajutorul prietenilor noștri din comunitate, școlile, grădinițile din Sibiu, dar și din localitățile județului Sibiu cu care avem diverse parteneriate. Le-am solicitat sprijinul și în acest proiect, am organizat bazaruri unde am vândut jucării donate de copiii școlii noastre, de prietenii noștri, iar astăzi am susținut un spectacol caritabil unde numerele sunt susținute de elevi din școala noastră și prietenii noștri din comunitate”, ne-a spus directorul instituției, prof. Nicoleta Nan.
De asemenea, centrul organizează și un bazar în cadrul căruia icoanele, pe care părintele Marian Vlăduț le-a sfințit, vor fi puse la vânzare.
„Participanții vor cumpăra un bilet la o tombolă cu premii. Sperăm să ne atingem obiectivele, trebuie să strângem suma de 32.000 de lei și suntem foarte aproape”, a mai spus prof. Nicoleta Nan.
Parteneriat cu Palatul Copiilor
Elevii implicați în activitatea de pictat icoane pe sticlă au fost sprijiniți și îndrumați de Clubul Copiilor din orașul Cisnădie, filială a Palatului Copiilor din Sibiu.
„Încă de anul trecut lucrez cu acești copii de la Centrul de Educație Incluzivă nr. 2 din Sibiu, când am avut o expoziție, și acum am încercat să reînnoim acest parteneriat cu ei. Expoziția de anul acesta a fost organizată acum, înainte de Sfintele Paști, și cu această ocazie am arătat și cele două picturi naive premiate la faza județeană a Olimpiadei «Meșteșuguri artistice tradiționale», picturi realizate de elevii Curcă Ramona și Blidan Daniel. Am lucrat cu elevii diferite icoane pe sticlă: Maica Domnului Îndurerată, Masa Raiului, Iisus cu viță de vie, Sfinții Petru și Pavel, diferite modele de la centre cum este Mănăstirea Nicula. La început a fost greu, dar am avut ajutorul doamnelor profesoare, care ne-au tradus în limbajul mimico-gestual, și în final am reușit să ajung în inimile lor pentru a putea picta aceste icoane”, ne-a spus prof. Daniel Paneș de la Clubul Copiilor din Cisnădie.
Grupul de elevi a fost sprijinit de prof. Teodora Manuela Ionescu, prof. Adela Bârsan și prof. Ioana Șerban în activitățile din cadrul proiectului.