„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Expoziţii dedicate Marii Unirii, la Alba Iulia
La clădirea „Museikon” a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a avut loc marţi, 14 noiembrie, vernisajul expoziţiei fotodocumentare „Gară pe drumul Marii Uniri”, eveniment care face parte dintru-un proiect de promovare a patrimoniului cultural, iniţiat de Asociaţia DAR Development. Expoziția fotodocumentară a fost itinerată, începând din mai 2017 din Iași, cu opriri la Mărășești, București, Târgoviște, Târgu-Jiu și Făgăraș, având ca ultimă staționare Alba Iulia. Echipa DAR Development împreună cu colaboratorii, au pus în lumină, cu ajutorul unor documente din arhive şi a unor fotografii inedite, rolul important la căilor ferate în procesul de dezvoltare a României Moderne şi pe tot parcursul Primului Război Mondial. Acest eveniment a fost pregătit de specialiştii Arhivelor Naţionale ale României, ai Muzeului Naţional al Unirii şi de cei de la Consiliul Judeţean Alba. La vernisaj au fost prezenţi Ion Dumitrel - preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Dumitru Fulea - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Emil Hălălai - prefectul Judeţului Alba, Gabriel Rustoiu - directorul Muzeului Naţional al Unirii, părintele Oliviu Botoi – consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi alţi invitaţi. Expoziţia va putea fi vizitată de toţi cei care vor fi prezenţi la evenimentele prilejuite de sărbătoarea de la 1 decembrie din acest an, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei. De asemenea, la „Museikon” a fost organizată expoziția „100 de zile ale Marii Uniri”, cu o prezentare vizuală inedită, un proiect expozițional care a înfățișat scene ce preced și succed momentul Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918.