„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Festival de pricesne în Protopopiatul Tinca
În cadrul manifestărilor dedicate „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, la inițiativa Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, în 11 aprilie, a avut loc la Salonta prima ediție a festivalului de pricesne „La umbra Crucii Tale”.
Evenimentul a fost organizat de Episcopia Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor (ISJ), Protopopiatul Tinca, Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor (APOR) și Asociația Femeilor Ortodoxe din Episcopia Oradiei (AFOREO), şi a avut loc în Biserica „Înălțarea Domnului” unde au venit grupuri de elevi de la toate unitățile școlare din Protopopiatul Tinca. Au fost prezenți, din partea Episcopiei Oradiei, pr. prof. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Centrului eparhial și director al Liceului Ortodox „Roman Ciorogariu” din Oradea și pr. Simion Goga, inspector pentru cateheză la Centrul Eparhial; din partea ISJ, pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de religie; din partea APOR, președintele Sorin Curilă, Alina Bonchiș și Cristina Antik, vicepreședinte; din partea AFOREO, președinta Viorica Cherteș şi Tatiana Cherteș. La început, cei prezenți au rostit împreună rugăciunea „Tatăl nostru”, apoi, Vasile Popa, protopopul de Tinca, a adresat un cuvânt de bun venit și de felicitare pentru preoții, profesorii, părinții și copiii implicați în proiect şi a transmis un cuvânt de recunoștință PS Episcop Sofronie. Protopopul a subliniat că festivalul este o manifestare culturală și misionară care are ca scop consolidarea parteneriatului Școala-Biserică-Familie, pentru identificarea, promovarea și păstrarea valorilor spirituale locale.
256 de copii şi tineri participanţi
Prezentatoarea festivalului, Maria Bronț, profesoară de religie la Școala Gimnazială Husasăul de Tinca, îmbrăcată în port național românesc, a anunţat cele 19 grupuri corale, cuprinzând 256 de elevi de gimnaziu şi liceu din parohii ale Protopopiatului Tinca, după cum urmează: Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” Tinca, Parohia Girișul Negru, îndrumați de pr. Florin Voropciuc; Școala Gimnazială Batăr, Parohia Batăr, îndrumați de prof. Daniel Ardelean și pr. Ioan Trif; Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” – Tinca, Parohia Tinca, îndrumați de prof. Marioara Balogh și pr. Mihai Ninel Iancu; Școala Gimnazială Gepiu și Liceul de Artă Oradea, Parohia Gepiu, îndrumați de prof. Aurica Bonțiu și prof. Ioan Spătar; Școala Gimnazială Ciumeghiu, Parohia Ciumeghiu, îndrumați de prof. Dana Butisca și pr. Florin Marius Buștea; Liceul Tehnologic Nr. 1 – Salonta, Parohia Salonta I, îndrumați de pr. prof. Florin Marius Buștea și pr. Marian Nicolae; Colegiul Național „Teodor Neș” – Salonta, Parohia Salonta I, îndrumați de prof Iudit Nagy, prof. Florin Matiu și pr. Marian Nicolae; Colegiul Național „Teodor Neș” – Salonta, Parohia Salonta II, îndrumați de prof. Ciprian Ilieș și pr. Mircea Vinter; Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Parohia Avram Iancu, îndrumați de prof. Claudiu Mance și pr. Nicolae Sabău; Școala Gimnazială Holod, Parohia Holod, îndrumați de Mariana David și pr. Paroh Ionuț Andrei Laza; Școala Gimnazială Gepiș, Parohia Gepiș, îndrumați de pr. Dan Marcel Iluța; Școala Gimnazială Husasău de Tinca, Parohia Husasău de Tinca, îndrumați de prof. Maria Bronț și pr. Lucian Mihael Vancea; Școala Gimnazială Ghiorac, Parohia Ghiorac, îndrumați de prof. Ion Ianoș și pr. Remus Iga; Școala Gimnazială Mădăras, Parohia Mădăras, îndrumați de prof. Cristian Țig, prof. Nicoleta Hanga și pr. Dumitru Cristea; Școala Gimnazială Râpa, Parohia Râpa, îndrumați de pr. Cristian Avram; Școala Gimnazială Oșand, Parohia Oșand, îndrumați de prof. Maria Dana Nistor și pr. Radu Petru Crișan; Școala Gimnazială Sînicolau Român, Parohia Sînicolau Român, îndrumați de prof. diacon Virgil Socolan și pr. Simion Goga; Școala Gimnazială „Nestor Porumb” Tulca, Parohia Tulca, îndrumați de prof. Gabriela Buda și pr. Dorin Buda; Școala Gimnazială Căpâlna, Parohia Căpâlna, îndrumați de prof. Delia Borza și pr. Vasile Dobra.
Diplome şi felicitări
Grupurilor corale li s-au oferit diplome de participare din partea ISJ și a Episcopiei Oradiei, înmânate de către membri ai comitetelor de conducere ai APOR și ai AFOREO. Dn partea Protopopiatului Tinca, protopopul Vasile Popa, a împărțit elevilor câte o iconiță. La final, pr. Simion Goga, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Episcopiei Oradiei, a rostit un cuvânt de felicitare și de binecuvântare din partea PS Episcop Sofronie pentru participanţi și a oferit diplome de onoare protopopului Vasile Popa, pr. Călin Ovidiu Popa, secretar al Protopopiatului Tinca și pr. Nicolae Marian, paroh al Parohiei Salonta I. Pr. Florin Negruțiu, inspector școlar de religie în cadrul ISJ, a apreciat colaborarea dintre cadrele didactice și parohi și i-a felicitat pe cei ce s-au implicat în derularea festivalului. La final, copiii au fost invitați la o mică gustare de post, special pregătită pentru ei de către organizatori.