„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Festivalul cântecului de cătănie
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, împreună cu Divizia 4 Infanterie Gemina, invită publicul interesat să participe în perioada 23-24 octombrie la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Naţional al Cântecului de Cătănie, ce va avea loc la Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenților.
Festivalul este unul dintre cele mai apreciate de acest gen din țară, din cadrul programului manifestărilor cultural-folclorice, iar laureații celor zece ediții au devenit nume mari ale cântecului popular românesc.
Ediția din acest an va fi una aniversară, dedicată Centenarului Marii Uniri. Aproape 40 de concurenţi din toată țara și din Republica Moldova s-au înscris la preselecţie, iar în urma audierii materialelor cerute de Regulamentul concursului, juriul, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bocșa, din care au făcut parte: prof. univ. dr. Zamfir Dejeu, lect. univ. dr. Alina Stan, prof. dr. Ramona Preja și interpretul de muzică populară Ovidiu Purdea Someș, a hotărât ca pe scena Festivalului să urce 18 concurenți, ce vin din județele: Sălaj, Hunedoara, Maramureș, Suceava, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Sibiu, Timiș, Dâmbovița, Cluj și Republica Moldova.
Aceștia vor prezenta marți, 23 octombrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în fața unui juriu format din specialiști în domeniu, un cântec doinit și unul cu acompaniament, alături de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, iar cel puțin un cântec va fi de cătănie. Recitalurile, în prima zi a festivalului, vor fi susţinute de laureați ai edițiilor precedente: Andreea Chisăliță, Larisa Uță Prunean, Vlăduța Lupău, Oana Matei Coruți și Ion Drăgan. Prima seară a Festivalului va fi prezentată de Grigore Sâmboan.
Miercuri, 24 octombrie, de la ora 18.00, tot la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, va fi Gala Laureaţilor, după care urmează arecitalurile susţinute de Pamfil Roată, Călin Brăteanu, Gheorghe Gheorghe, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu și Ansamblul de Muzică Tradițională Românească „Icoane”. Prezentatorul evenimentului va fi Ovidiu Purdea Someş. Trofeul festivalului este în valoare de 2500 de lei, premiul I – 2000 de lei, premiul II – 1500 de lei şi premiul III - 1000 de lei. Organizatorii vor acorda și premii speciale, în valoare de 500 de lei. Intrarea este liberă în ambele seri ale Festivalului, conform unui comunicat transmis de Consiliul Județean Cluj.