„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Festivalul cântecului, jocului și portului popular „Doamne, ocrotește-i pe români!”, la Reghin
La Reghin a avut loc duminică, 3 iunie, Festivalul cântecului, jocului și portului popular intitulat „Doamne, ocrotește-i pe români!”, organizat de Protopopiatul Ortodox Român Reghin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Reghin și desfășurat în curtea Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin. Evenimentul a început cu săvârșirea de către un sobor de preoți a unei rugăciuni de mulțumire și cu sfințirea icoanelor destinate fiecărui participant, rânduială liturgică ce a avut loc în fața bisericii de lemn, monument istoric, din cadrul muzeului. Apoi au susţinut un program artistic ansamblurile folclorice: „Doina Mureșului” a Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, „Cununa Călimanilor” din Deda, „Plaiuri Mureșene” din Rușii Munți, „Hodăceana” din Hodac, „Coronița” din Solovăstru, precum și soliștii de muzică populară: Alexia Aștelean, Mădălina Rațiu, Daiana Suceavă, Natalia Andone, Ioana Romanți, Florina Oprea, Cozmin Cotârlă, Paul Miclea, Alexandra Bugnar, Ilinca Farcaș și Ciprian Istrate, invitat de onoare. Evenimentul a fost prezentat de interpretul de muzică populară Andrei Romanică din Luieriu.
În cadrul evenimentului, Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin, a vorbit despre Centenarul Marii Uniri, iar Maria Borzan, cercetător științific la Muzeul Etnografic Reghin, a vorbit celor prezenţi despre expoziția de icoane pe sticlă, care a avut loc în cadrul festivalului, expoziție organizată în biserica din lemn din cadrul muzeului.
La eveniment au participat peste 200 de persoane, membre ale ansamblurilor amintite, alături de un număr mare de iubitori de folclor, printre care s-au numărat protopopul Valentin Vârva, primarul Reghinului, Maria Precup, primarul comunei Deda, Lucreția Cadar și un număr mare de preoți. În curtea muzeului, pe parcursul desfășurării spectacolului, au fost prezenți şi câțiva meșteri populari care și-au prezentat lucrările. (Pr. Cosmin Maftei)