„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe Levi al lui Alfeu șezând la vamă și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, ridicându-se, I-a urmat. Și, când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși
Festivitatea de premiere a elevilor seminariști clujeni
La festivitatea de premiere a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a participat și în acest an, alături de cadrele didactice, părinți și copii, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. La începutul festivității, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican Manci, în calitate de gazdă, a rostit un scurt cuvânt în cadrul căruia a subliniat că în acest an sunt aproape 800 de elevi care încheie cursurile. În cuvântul de felicitare rostit cu acest prilej, IPS Mitropolit Andrei i-a încurajat pe elevi să aibă o atitudine morală demnă, care să contamineze într-un mod pozitiv pe cei din jur și le-a urat vacanță plăcută. De asemenea, prezent la eveniment, inspectorul pentru disciplina religie, părintele Marian Sidon, a transmis un cuvânt de apreciere din partea Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Cei aproape 800 de elevi au încheiat cursurile ciclului primar, gimnazial și liceal. Festivitatea a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă și la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.


