„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este
Festivitatea de premiere a elevilor și a profesorilor din Episcopia Sălajului
La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Zalău, a fost organizată miercuri, 12 iunie, festivitatea de premiere a elevilor și a profesorilor din Episcopia Sălajului. La acest eveniment au participat alături de elevi, profesori, preoți, părinți și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
Cu această ocazie, a fost vernisată expoziția de pictură și colaj, realizată în cadrul Concursului Național „Biserica locaș de închinare”, aflat la a IX-a ediție. La acest concurs au participat, la etapa națională, 864 de elevi din țară, respectiv din 37 de județe.
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, adresându-se celor prezenți, a apreciat activitatea desfășurată de profesorii de religie, i-a felicitat pe premianți și și-a manifestat speranța că activitatea din anul școlar viitor va fi cel puțin la fel de dinamică.
Inspectorul școlar general adjunct, prof. Mioara Gudea a mulțumit ierarhului și Episcopiei Sălajului pentru grija constantă pe care o manifestă față de elevi și profesori, precum și pentru acțiunile organizate în acest sens.
Au fost premiaţi elevii care au participat la Olimpiada de religie, faza județeană și națională, şi la următoarele concursuri: „În lumina lui Hristos” - concurs judeţean de cunoştinţe religioase, „Cultură şi spiritualitate” și Concursul Naţional „Biserica locaş de închinare”, Ediția a IX-a.
Preasfinţitul Părinte Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea învățământului religios și a activităţilor catehetice din Episcopia Sălajului, inspectorului școlar general adjunct prof. Mioara Gudea și inspectorului școlar prof. Claudia Boha. De asemenea, ierarhul a acordat diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri.
În acelaşi cadru, pr. prof. Cosmin Porcar a primit, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2018-2019, titlul de „Profesorul anului”, iar prof. Ioan Ciocmărean, premiat în anii şcolari 2009-2010, 2011-2012 şi 2014-2015, a primit titlul de „Profesorul deceniului”, fiind, de asemenea, cadrul didactic care a primit cele mai multe nominalizări pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată de-a lungul celor 10 ediţii ale acestei competiţii.