„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Festivităţi şi rugăciuni pentru elevi la Deva şi Orăştie
La festivitatea de premiere de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva a avut loc încununarea muncii elevilor, la final de an şcolar. La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, elevii și studenții au participat la rugăciunile de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în anul şcolar ce s-a încheiat şi s-au rostit rugăciuni pentru elevii și studenții aflați în examene. De asemenea, elevii cu rezultate deosebite au fost premiaţi.
Elevii olimpici, participanți la diverse proiecte internaționale și naționale, la olimpiadele școlare (fazele județeană și națională) de la Colegiul Tehnic Energetic din Deva au fost premiaţi, apoi au fost acordate premiile pe clase. Cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei, Fundația „Copil în Europa” Deva a premiat elevii cu rezultate deosebite la învățătură și comportament. Astfel, cei care au obținut Premiile I, II, III și Mențiuni au primit diplome și cărți. Șase dintre aceștia s-au remarcat în mod deosebit, ei obținând media generală 10. Efortul lor a fost răsplătit de cele două instituții amintite cu medalii și recompense financiare. La final, s-au adresat mulțumiri părinților şi tuturor factorilor de decizie din comunitatea locală, conform prof. Louise Gabriel Tripa.
Premii şi rugăciuni pentru elevi, la Orăştie
În Duminica Tuturor Sfinților, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, cunoscută şi cu denumirea mai veche de Biserica din Drumul Țării, elevii și studenții au fost invitați la rugăciune de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în anul şcolar ce s-a încheiat. La rugăciune s-a adăugat Paraclisul către Domnul Iisus Hristos, pentru elevii și studenții aflați în examen, pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a.
În cuvântul de învățătură adresat tinerilor participanți, preotul Alexandru Oltean a explicat importanța rugăciunii de mulțumire în viața celui ce studiază: „Prin recunoștință, tinerii vădesc sesizarea harului divin împreună-lucrător și reușesc să-l păstreze pe mai departe. A <recunoaște> înseamnă a identifica ceva sau pe cineva. A <avea recunoștință> ca elev sau student în performanțele școlare înseamnă a-L recunoaște pe Dumnezeu ca împreună-lucrător în acest demers formativ-educativ. Dacă medicul vindecă, soldatul luptă, elevul trebuie să învețe. Aceasta este misiunea lui la vârsta formării caracterului. Perioada școlii se aseamănă cu o pregătire a unui om pentru o lungă călătorie. Dumnezeu iubește tinerii și binecuvintează efortul lor cu darul înțelepciunii, al discernerii și prin luminarea minții spre înțelegere”.
De asemenea, a fost anunțat un nou program catehetic pentru perioada vacanței, la prima întâlnire din luna iulie urmând să se discute pe tema „Plictiseala tinerilor - remedii eficiente în lupta cu această stare”.
Elevii care s-au remarcat cu rezultate deosebite la învățătură, absolvenți ai clasei a VIII-a sau a XII-a, olimpici la faza națională și tineri implicați în strana bisericii au fost premiați, iar cu acest prilej au primit icoane, cărți de rugăciuni sau cu mesaj motivaţional. Toți elevii și studenții participanți au primit foaia pastorală „Ambrosius”, cu texte adresate tinerilor, și o revistă de tineret „Orthograffiti”. Credincioșii acestei parohii au organizat cu această ocazie şi o agapa cu dulciuri și limonadă, arătând astfel că sunt alături de tineri şi doresc să îi răsplătească pentru pregătirea lor pe băncile școlii.
Este al treilea an de când se organizează o astfel de întâlnire pentru elevi și studenți în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Orăştie, acest eveniment fiind de interes pentru familie, şcoală și biserică, care au în comun grija pentru tineret, conform celor precizate de pr. Alexandru Oltean.