„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în
„Fiii satului” la Merișor, Târgu-Mureș
În Parohia Merișor, Protopopiatul Târgu-Mureș, a avut loc duminică 11 noiembrie, prima ediție a sărbătorii „Fiii satului” din localitate. Au avut loc numeroase manifestări, care au început cu Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. A fost oficiată, apoi, slujba parastasului, în cadrul căreia au fost comemorați eroii care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român. Au fost depuse coroane de flori de către instituțiile locale, prin primarul Kozma Barna, și de către Consiliul parohial. Tot cu ocazia sărbătorii „Fiii satului”, cei prezenți au putut admira o colecție de obiecte tradiționale vechi. (Pr. Marinel Suotean)



.jpg)