„În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe de
Filantropie la Moieciu de Jos, Bran-Zărnești
În Parohia Moeciu de Jos, Protopopiatul Bran-Zărnești, a fost organizată o tabără de pictură condusă de prof. Ruxandra Lăcătuş. O parte din cursanţi au participat la Sfânta Liturghie și au răspuns la îndemnul pastoral al Bisericii de a fi atenţi la nevoile semenilor aflaţi în lipsuri. Astfel, s-a organizat o colectă de bunuri şi alimente în cadrul căreia au fost adunate foarte multe daruri pentru cei nevoiaşi, şi, la îndemnul protopopului Gheorghe Colţea, o mare parte din acestea au fost trimise copiilor nevoiaşi aflaţi sub oblăduirea părintelui Nicolae Tănase de la Valea Plopului. Cele rămase au fost împărţite familiilor nevoiașe din Parohia Moeciu de Jos, păstorită de părintele Gheorghe Colțea.



.jpg)