„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie a cărei
Hirotonie la Catedrala episcopală din Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, marţi, 20 septembrie. Ierarhul a săvârșit şi slujba hirotoniei întru preot a diaconului Alexandru Popa, care va sluji în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. În cuvântul de învățătură, PS Episcop Gurie a subliniat „demnitatea, dar și imensa responsabilitate a slujirii preoțești, cel hirotonit ca păstor de suflete fiind chemat la o slujire mai presus de lumea aceasta, preotul fiind cel care își dedică întreaga sa viață lui Hristos și oamenilor, pentru ca aceștia să dobândească harul lui Dumnezeu și să devină locuitori vrednici ai Împărăției Sale”.



.jpg)