„În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai
Hirotoniri în Paraclisul Episcopal din Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul de la Centrul Eparhial din Baia Mare. Din sobor au făcut parte pr. Adrian Mihali, consilierul eparhial administrativ şi arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial misionar-social. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit ieromonah, pe seama Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Turţ Băi, ierodiaconul Damian Barbu, ca duhovnic. Părintele Damian vine de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Rebra-Parva, Bistriţa-Năsăud şi este monah de 15 ani. Tot în timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon teologul Alin Sebastian Groşan, absolvent al Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca, care urmează să fie hirotonit preot pentru Schitul „Schimbarea la Faţă” - Baia Mare.



.jpg)