„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Hramul Bisericii din Hasdeu, Cluj
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Cluj Napoca, va organiza joi, 10 mai, de la ora 19:00 în Amfiteatrul de vară în aer liber din Campusul Hasdeu un eveniment festiv cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii Studenţilor. În data de 8 mai este pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, iar în data de 9 mai este sărbătorită Aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae. De asemenea, cu acest prilej, vor avea loc manifestări închinate Centenarului Marii Uniri şi Zilei Regelui, pe 10 mai. Un spectacol va fi susţinut, cu acest prilej de către Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”, Ceata „Sfântul Ioan Valahul” şi grupul de băieţi „Anton Pann” al Bisericii Studenţilor.
Programul liturgic al sărbătoririi hramului Bisericii Studenților a început luni, 7 mai, cu Vecernia cu litie pentru Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Azi, 8 mai, de la ora 6:00 este săvârşită Utrenia; de la ora 08:00 – Dumnezeiasca Liturghie; iar de la ora 18:00 – Vecernia. Miercuri, 9 mai, de la ora 6:00 – Utrenia, iar de la ora 9:00 – Dumnezeiasca Liturghie.
Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” s-a format în vara anului 2012 când membrii clorului au interpretat pentru tinerii şi studenţii prezenţi în tabăra ASCOR de la Ciosa, Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, cântări vechi de origine slavonă, care unesc sunetele slavone cu cele bizantine. Cântările sunt rar întâlnite pe aceste meleaguri. În prezent, corul „Sfântul Lavrentie” armonizează Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe rânduite la Biserica Studenţilor, conform ASCOR Cluj.
Ceata „Sfântul Ioan Valahul” este cel mai numeros grup, având o prezenţă constantă în cadrul spectacolelor organizate la Biserica Studenţilor. Membrii grupului îmbrăcă straie de sărbătoare ale ţăranilor români.
Grupul „Anton Pann”, format în anul 2013, a participat la început la spectacolele de colinde organizate la Biserica Studenţilor, apoi s-a extins şi a participat la numeroase spectacole studenţeşti. Membrii grupului dau răspunsurile la Sfânta Liturghie din fiecare joi dimineaţa, conform ASCOR Cluj.