„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hramul mănăstirii de la Măgura Jina, judeţul Sibiu
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Măgura-Jina, județul Sibiu, şi-a sărbătorit miercuri, 12 iulie, cel de-al doilea hram, al icoanei „Prodromiţa”. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat mai mulţi ieromonahi, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, precum şi mulţi slujitori ai sfintelor altare din comunităţile apropiate de mănăstire.
Sărbătoarea hramului din acest an de la Măgura-Jina a fost încununată prin sfințirea altarului de vară ridicat în incinta așezământului monahal. Slujba de sfințire a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurențiu.
„Maica Preacurată ne-a ajutat și ne-a ocrotit ca să săvârșim Sfânta Liturghie și să sfințim altarul de vară pe care părintele Nicon cu maica stareță Olimpiada l-au ridicat pentru ca la slujbele de vară, și la hramuri, să se poată săvârși Sfânta Liturghie pentru toată lumea. Iată, și astăzi au venit foarte mulți credincioși la hramul paraclisului, icoana «Prodromița». Se poate dovedi prin aceasta că Maica Preacurată este ocrotitoarea noastră, și credincioșii au o mare evlavie față de Maica Domnului, față de Mama mamelor noaste, față de Fecioara Maria. Le-am prezentat credincioșilor scurta istorisire despre icoana aceasta, dar mai ales atitudinea, starea sufletească, pietatea pe care trebuie să le aibă fiecare credincios față de Maica Preacurată în momentul în care se roagă în fața icoanei, chipul Maicii Domnului fiind împodobit cu trei diademe, care reprezintă cele trei mari însușiri ale ei: Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară și mai cinstită decât îngerii și toți sfinții. Maicii Precurate ne rugăm ca să ne ocrotească pe noi toți, și icoana Prodromița pe care am cinstit-o astăzi, cinstind-o pe Maica Domnului, a făcut ca sărbătoarea aceasta să se transforme într-o bucurie aici, lângă Jina, sus pe culme, unde sunt mulți păstori și credincioși din această comună care viețuiesc în condiții deosebite, dar privesc cu dragoste și ajutor spre viețuitorii acestei mănăstiri. De aceea i-am și cinstit pe cei care au contribuit la înălțarea și zidirea acestui altar de vară, zidit din piatră și lemn într-un mod cu totul special, ca să exprime dragostea și adorarea, pe care noi o acordăm lui Dumnezeu, și preacinstirea Maicii Preacurate”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Distincții și binecuvântare
Aşezământul monahal de la Măgura-Jina, situat la graniţa dintre Arhiepiscopia Sibiului şi Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost înființat în anul 1993 și, deși, este așezat într-un loc destul de greu accesibil, credincioșii vin aici în număr mare pentru a se ruga și pentru a primi binecuvântare de la Dumnezeu.
„Mănăstirea Măgura-Jina este siuată la o altitudine de 1180 de metri pe teritoriul comunei Jina. Avem al doilea hram icoana Maicii Domnului «Prodromița», și datorită faptului că în ultimii ani au început să vină tot mai mulți credincioși, la sfatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, am primit binecuvântarea de a ridica un altar de vară pe care l-am zidit din piatră, cu ajutorul credincioșilor care au avut bunăvoința și dragostea să ne sprijine. Am început lucrările în iunie anul trecut, și acum a fost sfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit. Mulțumim tuturor care au contribuit cu mult sau puțin, cu toată dragostea lor, spre slava lui Dumnezeu”, ne-a spus stareța mănăstirii, monahia Olimpiada Barbu.
La final, Inaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincția „Crucea Șaguniană pentru mireni” lui Vasile Beschiu, primarul comunei Jina, și lui Constantin Socol. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte a acordat mai multe acte de cinstire celor care sprijină în mod deosebit activitatea acestui ales așezământ monahal.