„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Hramul Parohiei Ciumernic, Covasna
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite în Parohia „Sfinții 40 de Mucenici” din Parohia Ciumernic, Protopopiatul Întorsura Buzăului, județul Covasna, cu ocazia sărbătoririi hramului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a spus: „Cei 40 de Mucenici deși erau de obîrșie din diferite locuri, făceau parte din aceeași ceată ostășească. Ei au fost martirizați din pricina mărturisirii credinței în Hristos. Au fost osândiți în vreme de iarnă să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac care se găsea în apropierea Sevastiei. Dimineața li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au luat cununile muceniciei. Tiranii au adunat trupurile sfinților și le-au aruncat în apa unui râu care trecea prin apropiere. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu s-au strâns cu toate laolaltă, au fost scoase de creștini și în tot pământul s-a semănat moaștele lor. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca prin rugăciunile sfinților 40 de Mucenici să binecuvinteze această parohie ocrotită de ei”. În cadrul Sfintei Liturghii s-a săvârșit un parastas pentru deținuții politici care au suferit în perioada comunistă și pentru ctitorii sfântului locaș. La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a binecuvântat lucrările de pictură din pridvorul bisericii, a felicitat, apoi, pe parohul Claudiu Lihor, Consiliul parohial și comunitatea din această parohie, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.