„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul „Sfântul Apostol Bartolomeu“, la Cluj-Napoca
Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ din Cluj-Napoca a serbat joi, 11 iunie, cel de-al doilea hram, al „Sfântului Apostol Bartolomeu“. Sărbătoarea a fost instituită anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii. Cu ocazia hramului, credincioşii s-au închinat la un fragment din moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu, primit recent dela Vatican.
Sfânta Liturghie a fost oficiată cu ocazia hramului de un sobor de 14 preoţi şi diaconi. Alături de preoţii parohiei, Gavril Vârva şi Iulian Benche, au slujit decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Vasile Stanciu, şi ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial. La slujbă a asistat Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, care i-a binecuvântat pe cei prezenţi.
Credincioşii prezenţi la hram s-au închinat la un fragment din moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu. Parohia a primit recent sfintele oseminte din patrimoniul liturgic păstrat în cetatea Vaticanului, aşa cum se arată şi în actul oficial emis de mai marele ceremoniilor liturgice pontificale, Monseniorul Guido Marini. Toate demersurile s-au făcut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, conform celor precizate de pr. Gavriil Vârva.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Cluj-Napoca, care a vorbit credincioşilor despre misiunea Sfinţilor Apostoli în vremea Mântuitorului şi după Înălţarea Sa la cer, şi misiunea urmaşilor lor: episcopi, preoţi şi diaconi de-a lungul veacurilor până în prezent.
Mesajul IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a fost transmis comunităţii de părintele Benedict Vesa, secretarul eparhial. La finalul Sfintei Liturghii soborul de preoţi a oficiat şi o slujbă de Parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în memoria celui care a târnosit această biserică.
„Pentru comunitatea ortodoxă din zona urbană Plopilor-Mănăştur şi ziua de 11 iunie are o semnificaţie cu totul deosebită, rămânând înscrisă în memoria parohiei. Deşi nu este trecută cu roşu în calendarul nostru, suntem încredinţaţi că va rămâne înscrisă cu roşu în sufletele sutelor de credincioşi care au participat la Dumnezeiasca Liturghie, pentru a serba cel de-al doilea hram al bisericii noastre, pe «Sfântul Apostol Bartolomeu» sub a cărui ocrotire a fost pusă această biserica parohială“, a spus pr. Gavriil Vârva.
Activităţi cu copii şi tineri
Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din Cluj-Napoca a fost ridicată între anii 1997-2007 şi sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu. Din cauza unor degradări, lăcaşul de cult a fost restaurat în perioada 2013-2014.
La subsolul Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Sfântul Apostol Bartolomeu“ se desfăşoară săptămânal activităţi cu copiii şi tinerii, între acestea fiind şi meditaţiile oferite gratuit la matematică şi limba română, pentru clasele de gimnaziu şi liceu, de cadre didactice voluntare. Nu lipsesc activităţile catehetice, culturale, sportive, social-filantropice, atelier de pictură pe sticlă, cântări bisericeşti, piese de teatru, poezii, activităţi sportive etc.
Parohia are şi un grup coral care a participat la numeroase concursuri şi concerte organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Patriarhia Română şi diferite instituţii culturale: „Grupul vocal liturgic al bisericii poartă numele Sfântului Apostol Bartolomeu deoarece şi acest ucenic al lui Hristos şi-a asumat slujirea apostoliei cu aceeaşi dăruire ca ceilalţi membri ai Soborului Celor Doisprezece. De asemenea, prin acest nume, dorim să contribuim şi noi la păstrarea memoriei vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, care, aşa cum se ştie, a fost un mare iubitor de frumos, preţuind în mod special muzica sacră“, a arătat pr. Gavriil Vârva.
De asemenea, comunitatea parohială sprijină constant prin colecte, produse alimentare şi haine pe credincioşii aflaţi în nevoie.
Astfel, în cadrul activităţilor social-filantropice, prin programul educaţional „Lăsaţi copiii să vină la Mine“ s-au încheiat parteneriate de colaborare cu Şcoala gimnazială specială - Centru de Resurse privind Educaţia Incluzivă/Integrată (CREDEII) din municipiul Cluj-Napoca şi cu cele două grădiniţe aflate în perimetrul parohiei, cărora preoţii bisericii le oferă asistenţă religioasă, produse alimentare şi ajutoare financiare. (Oana Rusu)