„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Hramul „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu” la Floreşti, Protpopiatul Cluj I
Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din Florești, Protopopiatul Cluj I, și-a sărbătorit ocrotitorul, a cărui pomenire se face, în Biserica Ortodoxă, în data de 25 aprilie. Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu ocazia hramului, de pr. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de preoţi. Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de pr. Benedict Vesa, iar numeroşi copii şi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul și Sângele Domnului.
După săvârşirea Sfântei Liturghii a urmat o agapă pregătită pentru hram de membrii Consiliului şi Comitetului Parohial, la care au participat numeroşi membri ai comunităţii, între care mare parte au venit înveşmântaţi în costume tradiţionale.
Comunitatea de credincioşi din partea de sud-vest a localităţii Floreşti, din judeţul Cluj, este singura parohie din Eparhie care are harmul „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, conform Protopopiatului Cluj I.
Parohia „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu“, unde este paroh Dănuţ Gheorghe Gordan, organizează numeroase activităţi catehetice pentru copii, în cadrul proiectului „Copilărie binecuvântată” care se desfăşoară în fiecare zi de sâmbătă. Astfel, copiii lecturează din Sfânta Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor, participă la ateliere de desen, pictură şi modelaj, ateliere de teatru religios, jocuri şi concursuri interactive, excursii şi pelerinaje.