„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Hramuri la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului
La 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, mai multe locașuri de cult au hram, iar printre acestea sunt și Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Mănăstirea Florești, Cluj, precum și Mănăstirea Șura Mare, Sibiu, unde au avut loc slujiri arhierești.
Luni, 1 octombrie, în ziua prăznuirii Acoperământului Maicii Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc, la invitația Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, șapte ierarhi ai Sfântului Sinod au săvârșit sfințirea noii catapetesme poleite și au binecuvântat lucrările de reînnoire a bisericii.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, de Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și de Preasfințitul Siluan, Episcopul roman ortodox al Ungariei și locțiitor de Episcop al Daciei Felix, înconjurați de ieromonahi, preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup vocal al Catedralei Mitropolitane din Craiova.
IPS Mitropolit Irineu a rostit un cuvânt de învățătură despre Maica Preacurată, iar IPS Mitropolit Laurențiu i-a îndemnat pe toți la participarea la Referendumul din 6-7 octombrie.
La final, PS Episcop Andrei a mulțumit tuturor și a acordat distincții de vrednicie celor care s-au implicat în lucrarea de reînnoire a Catedralei Episcopale, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Hram la Mănăstirea Florești, Cluj
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea clujeană Floreşti şi-a sărbătorit hramul luni, 1 octombrie, în prezența a sute de credincioşi veniţi din judeţul Cluj şi din zonele învecinate. Credincioșii au participat, încă din ajun, la un program liturgic special, ce a fost săvârșit la mănăstire cu ocazia hramului.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi. Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, duhovnicii Mănăstirii Florești, protos. Visarion Pașca și protos. Anastasie Berbecel, precum şi alţi preoţi şi stareţi de la mănăstirile din eparhie.
După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Marie, nume preasfânt”, în care a amintit de evlavia pe care o au credincioșii la Maica Domnului și de motivele pentru care aceasta este pururea cinstită de către credincioși.
La final, protos. Anastasie Berbecel, duhovnic al mănăstirii, a mulțumit ierarhului pentru prezență, precum și preoților și tuturor celor prezenți la sărbătoarea hramului.
Aşezământul monahal cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost ctitorit din iniţiativa preotului Vasile Fizeşan şi a familiei Beldea din Floreşti şi cu ajutorul credincioşilor. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 20 noiembrie 1994. Complexul monahal cuprinde o biserică în stil bizantin, sfinţită în data de 18 aprilie 2010, un corp de chilii şi o trapeză. În prezent, Mănăstirea de la Floreşti are o obşte formată din 20 de maici, îndrumate de stareţa mănăstirii, stavrofora Teodora Câmpan, şi de duhovnicii protos. Visarion Paşca şi protos. Anastasie Berbecel.
În apropierea mănăstirii de la Floreşti se află Aşezământul social „Sfântul Onufrie cel Mare”, destinat îngrijirii copiilor lipsiţi temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor. Piatra de temelie a fost pusă de IPS Mitropolit Andrei, în data de 12 iunie 2013. Aşezământul social „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial, așezământul fiind destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați, temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală, extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi membrii familiei acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi, conform Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Hramul Schitului Șura Mare, Sibiu
La sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, obștea schitului din comuna Șura Mare județul Sibiu, a avut hram. Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie avându-i alături pe protosinghelul Calinic Teslevici, starețul acestui schit, arhimandritul Hristofor Bucur, starețul mănăstirii din Poiana Brașov, protopopul de Sibiu Ioan Coşa, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man, precum și alți slujitori ai sfintelor altare invitați. Răspunsurile liturgice au fost date de către diaconi ai Catedralei sibiene.
Deși acest schit a fost înființat cu câțiva ani în urmă, fiind în construcție, au fost prezenți pe lângă autorități locale, mulți credincioși dornici să participe la Sfânta Liturghie.
PS Episcop Ilarion Făgărășanul a dat citire apelului Adunării Naționale Bisericești întrunită în ședința din 29 septembrie 2018 către toți cetățenii ortodocși români pentru participarea la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 în scopul afirmării, apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Ilarion Făgărășanul a ținut un cuvânt de învățătură cu privire la sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Mai întâi a precizat cum a luat ființă această sărbătoare în Biserica Creștin-ortodoxă, și a făcut astfel referire la perioada când în Constantinopol, pe vremea împăratului Leon cel Înțelept (886-911) se făcea o priveghere de toată noaptea spre Duminică la Biserica din Vlaherne, care se afla pe malul mării, unde era hramul Maicii Domnului. „La biserică era multă lume adunată, fiind biserică mare. Și s-a întâmplat că a venit și Sfântul Andrei, care se făcuse și se zicea nebun pentru dragostea lui Hristos, care la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea și-a ridicat ochii în sus și a văzut pe Maica Domnului că ținea un omofor, adică un brâu așa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele și îl ținea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toți îngerii cerului și de toți sfinții, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul. Și a auzit-o pe Maica Domnului zicând așa: «Împărate Ceresc, primește pe tot omul care se roagă Ție și cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la fața mea neajutorat și neascultat». Stând așa Sfântul Andrei a zis către ucenicul său, Epifanie: «Fratele meu, oare vezi tu pe Împărăteasa tuturor cum acoperă poporul în biserică cu Sfântul ei acoperământ, și auzi cum se roagă pentru toată lumea și cum mijlocește pentru noi, oamenii, în biserica aceasta?». Îndată ce a zis cuvintele acestea – auzind și Epifanie rugăciunea cu care se ruga ea Mântuitorului –, deodată a dispărut vedenia din biserică. Au păstrat ei taina aceasta o vreme, iar mai pe urmă au spus patriarhului și altora că Maica Domnului a fost în biserică în noaptea aceea, la priveghere, și a acoperit poporul cu dumnezeiescul ei acoperământ. Din acel an a început a se serba, mai întâi la Constantinopol, apoi în Rusia și la alte popoare creștine”.
Ierarhul a îndemnat apoi credincioșii să fie rugători către Maica Domnului, să fie următori acesteia, „căci la dânsa alergăm în necazurile noastre, mijlocind pentru noi la Fiul său și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Pentru a ne asculta rugăciunile ar trebui să avem iubire, să avem dragoste și bunătate față de cei de lângă noi, și nu numai de cei dragi din familiile noastre, ci față de toată lumea, chiar și față de vrăjmașii noștri. Asemenea surorilor lui Lazăr, Marta și Maria, pomenite în pericopa Evanghelică ce s-a citit astăzi, și noi trebuie să îmbinăm munca cu rugăciunea. Nu putem numai să ne rugă, precum nu putem numai să muncim”.
PS Episcop Ilarion a mulțumit, la final, tuturor celor prezenți. Starețul, protosinghelul Calinic Teslevici, a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți la slujbă și oficialităților locale care sprijină și ajută schitul pentru ca lucrările de construcție să fie duse la bun sfârșit. Pr. Calinic Teslevici a arătat că și la această mănăstire, ocrotită de Maica Domnului, în fiecare vineri se face priveghere de toată noaptea. Părinți slujitori au miruit și au împărțit iconițe din partea ierarhului credincioșilor care la plecare au primit câte un pachet cu hrană.
În după-amiaza zilei de 1 octombrie PS Episcop Ilarion Făgărășanul a participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului la Biserica Azilului din Sibiu, cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. La sfârșit a avut loc instalarea în această parohie a preotului Nicolae-Cosmin Drugan venit după o slujire de șapte ani la Parohia Armeni, Protopopiatul Săliște. Au fost prezenți protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, preotul Constantin Ciobotea, paroh la această Biserică, fostul paroh Florin Marius Ucă, alți preoți invitați, printre care și starețul Mănăstirii Frăsinei, județul Vâlcea, arhimandritul Ioanichie. După citirea actului oficial de instalare de către protopopul Ioan Coșa, PS Episcop Ilarion Făgărășanul i-a încredințat păstorului sufletesc, în mod simbolic, înaintea credincioșilor, cheia bisericii, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, pe care să le folosească în slujirea învățătorească, sfințitoare și pastorală. Au ținut câte un cuvânt toți cei prezenți, iar ierarhul i-a îndemnat pe cei doi preoți să slujească în pace și armonie în această parohie.