„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Hramuri şi slujiri arhiereşti în Transilvania
În Duminica a XI-a după Rusalii şi în ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, mai multe locaşuri de cult din Transilvania au sărbătorit hramul, în timp ce altele au fost sfinţite. De asemenea, în biserici a fost transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica românilor migranţi, intitulat „Iubirea de Biserică şi Neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni”.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Sâmbăta de Jos, judeţul Braşov, a fost târnosită în Duminica a 11-a după Rusalii, zi în care au fost cinstiţi şi Sfinţii Martiri Brâncoveni. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar la marea sărbătoare a satului au participat mulţime de credincioşi, fii ai satului şi numeroşi oaspeţi, amintindu-l aici pe ambasadorul României la Vatican, Excelenţa sa Bogdan Tătaru-Cazaban. Locaşul de cult zidit la 1796 de Samuel von Brukenthal pentru credincioşii ortodocşi din localitatea unde baronul sibian a ridicat un castel, a fost renovat şi înfrumuseţat în ultimii ani, prin strădaniile parohului Victor Pandrea, ale autorităţilor locale din comuna Voila şi ale credincioşilor. Pentru că nu s-au găsit mărturii ale sfinţirii acestei biserici, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat întreaga rânduială de târnosire, la exterior şi la interior. După slujbă, ierarhul le-a explicat credincioşilor înţelesurile acestei rânduieli liturgice, iar mai apoi toţi cei prezenţi au intrat în Sfântul Altar pentru a se închina la Sfânta Masă şi la capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adus într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Iertarea divină
Sfânta Liturghie a fost oficiată într-un cort amenajat în curtea bisericii. În sobor s-au aflat protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă, precum şi slujitori ai sfintelor altare din împrejurimi. Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de părintele Victor Pandrea, care a elogiat personalitatea Sfântului Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii şi le-a explicat credincioşilor învăţăturile desprinse din Pilda datornicului nemilostiv. Părintele Mitropolit a felicitat comunitatea pentru renovarea bisericii şi mai ales pentru dragostea faţă de tradiţiile sfinte româneşti.
„Noi toţi suntem datori faţă de Dumnezeu cu o datorie pe care n-am putea-o plăti, dar dragostea lui Dumnezeu este atât de mare, încât de fiecare dată când am îngenuncheat în scaunul spovedaniei, ni se iartă toate păcatele. Se întâmplă şi cu noi deseori să uităm cât de mult ne-a iubit Dumnezeu şi n-avem îngăduinţă faţă de un semen de-al nostru căruia îi cerem socoteală.
Chiar dacă nu-i cerem datoria în bani, îi cerem să plătească, ne ducem prin judecăţi şi căutăm să ne facă dreptate altcineva, noi fiind cei care ne-am bucurat atât de mult de iertarea lui Dumnezeu”, a spus ierarhul. Mai apoi, ierarhul a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica românilor migranţi, intitulat „Iubirea de Biserică şi Neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni”.
Sărbătoarea s-a încheiat cu oferirea unor acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, precum şi Primăriei Voila. De asemenea, părintele Victor Pandrea a fost hirotesit iconom stavrofor.
Binecuvântare la Beclean
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a liturghisit în Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean, cu prilejul sărbătoririi hramului. Alături de ierarh a slujit și Înaltpreasfinţitul Alexandru de Pereislav, vicar al Mitropoliei Kievului, prezent în Arhiepiscopia Clujului cu prilejul hramului Mănăstirii Nicula.
Cei doi ierarhi au fost înconjurați de un sobor de peste 20 de preoți. Ierarhul ucrainean a rostit un cuvânt de învățătură prin care i-a îndemnat pe credincioşi să nu-și împietrească inimile și să îi ierte pe cei ce i-au supărat, căci doar așa vor fi și ei iertați de Bunul și Milostivul Dumnezeu, așa cum spunem în rugăciunea „Tatăl Nostru”, rostită de noi în fiecare zi.
„În fiecare zi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, dar oare facem și noi asemenea? Oare iertăm noi celor care ne-au greșit nouă? Să dea Bunul Dumnezeu să primim acest mare dar al iertării, să-i putem iubi și să fim milostivi cu cei ce ne supără pe noi”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a ridicat pe părintele Adrian Cherhaț, inspectorul de religie al județului Bistrița-Năsăud, la rangul de iconom.
Au fost oferite și mai multe diplome de aleasă cinstire pentru cei ce au sprijinit lucrările realizate la biserică de-a lungul anilor.
Biserica „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Beclean a fost construită între anii 1998-2011, iar în urmă cu doi ani, pe 17 august, a fost târnosită de IPS Mitropolit Andrei. În locașul de rugăciune au început lucrările de pictură.
Hram la Sânmărtin
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a 11-a după Rusalii la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Lăpuşna, care în această zi şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram, al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Biserica de lemn a mănăstirii a fost construită în satul mureşean Comori, în anul 1779, din lemn de stejar şi molid, bârnele fiind îmbinate în coadă de rândunică. În anul 1939, aceasta a fost strămutată la Lăpuşna şi reaşezată în natură, din dorinţa regelui Carol al II-lea. Din anul 1997, s-a hotărât înfiinţarea unei mănăstiri de călugări aici, care să se roage pentru lume şi să îngrijească acest locaş de închinare, un valoros monument istoric. Actualmente, Mănăstirea Lăpuşna este condusă de preacuviosul părinte Arsenie.
IPS Arhiepiscop Irineu a liturghisit aici pentru prima oară, acesta fiind un motiv de mare bucurie atât pentru creştinii din parohiile învecinate cu mănăstirea, cât şi pentru pelerinii sosiţi de pretutindeni. Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale a fost pentru toţi cei prezenţi un balsam tămăduitor pentru rănile sufleteşti şi un imbold puternic pentru trăirea vieţii în Hristos.
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, IPS Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie. Aşezământul monahal, condus de stareţul protosinghel Teodul Libeg, şi-a sărbătorit hramul în această zi. Vatra monahală de la Sânmărtinul de Câmpie este foarte veche. Istoria spune că, prin secolul al IV-lea, aici a poposit un călugăr cu numele Martin, care şi-a construit o colibă în apropierea actualului locaş de rugăciune. Fiind îndrăgit de către localnici, aceştia au dat satului numele acelui monah vrednic – Sânmărtin.
Mănăstirea a fost ctitorită la sfârşitul secolului al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV-lea. A fost desfiinţată în anul 1782, iar documentele ne spun că nu avea vieţuitori în anul 1902. A fost readusă la forma originară prin reconstrucţia din 1977 şi reînfiinţată în anul 1992. Curtea Mănăstirii este împrejmuită de pădurea aflată în imediata apropiere. Aşezământul cuprinde biserica veche din lemn, biserica nouă, târnosită anul trecut, în data de 18 mai, un corp de chilii, arhondaric şi câteva anexe gospodăreşti.
În fiecare an, la această mănăstire, pelerinii vin în număr foarte mare (peste zece mii), pentru a se întâlni în rugăciune cu Maica Domnului şi pentru a se adăposti sub omoforul milostivirii sale.
Acest hram este considerat ca fiind cel mai mare în eparhia de Alba Iulia, datorită mulţimii mari de credincioşi care vin aici din toate părţile ţării, an de an, pentru a o cinsti aşa cum se cuvine pe Maica Domnului, vasul infinităţii divine.
Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău
Credincioșii din Parohia Nușfalău, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, duminică, 16 august. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a locașului de cult, lucrări efectuate începând cu anul 2011. Astfel, în interiorul locaşului au fost înlocuite ușile de acces, geamurile și instalația electrică, s-a făcut un iconostas nou sculptat în lemn de tei, au fost achiziționate băncile și mobilierul pentru Sfântul Altar, lambriurile au fost recondiționate, a fost montat un aparat de aer condiționat, precum și sistemul de sonorizare.
În exterior, turnul bisericii a fost recondiționat, tabla fiind reparată și vopsită, iar pereții au fost zugrăviți, a fost instalat un paratrăsnet și au fost înlocuite burlanele, poarta de la intrarea în curtea locașului de cult a fost schimbată, iar gardul a fost recondiționat, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar, iar în curtea locașului de cult au fost plantați arbuști ornamentali și trandafiri. De asemenea, locaşul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
În urma acestor lucrări, a sosit momentul resfințirii bisericii de către PS Episcop Petroniu. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbă participând un număr însemnat de credincioși din parohie și fii ai satului reveniți acasă pentru acest eveniment. Apoi, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, iar la finalul slujbei, PS Episcop Petroniu a hirotesit iconom pe parohul Daniel Ghiran.
În continuare, s-a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica românilor migranți, intitulat „Iubirea de Biserică şi Neam întăreşte comuniunea românilor de pretutindeni”.
De asemenea, PS Episcop Petroniu a rostit un cuvânt de învățătură, iar parohul Daniel Ghiran a mulțumit tuturor pentru prezenţa la acest eveniment important din viața parohiei.
Prima atestare documentară a satului Nușfalău datează încă din secolul al XIII-lea, respectiv de la anul 1213, când apare sub numele de Villa Nog, conform Registrului de la Oradea. Biserica actuală a satului, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos”, a fost ridicată între anii 1938-1940.
Hram la Catedrala din Făgăraş
Credincioşii din municipiul Făgăraş au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala ”Sfântul Ioan” şi ”Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte părintele Ioan Ciocan, părintele Cornel Ursu şi alţi preoţi din municipiu.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Alcipiad Marian Ciocan a fost hirotonit preot, iar la momentul potrivit s-a dat citire mesajului PF Părinte Patriarh Daniel la Duminica românilor migranţi. La final, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul a oferit din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, un act de Cinstire la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Parohiei „Catedrală” din Făgăraş.
În după-amiaza aceleiaşi zile, PS Părinte Ilarion Făgărăşanul a pus piatra de temelie pentru o biserică în localitatea Viştişoara, judeţul Braşov. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă, precum şi preoţi din satele apropiate. Credincioşii au venit în număr mare la slujba religioasă, alături de turiştii aflaţi în vacanţă în această mică staţiune montană. Locaşul de cult va avea hramul Naşterii Maicii Domnului şi va deservi credincioşii care locuiesc permanent în această localitate de munte, precum şi turiştii.
La final, ierarhul a vorbit despre înţelesurile termenului „biserică” şi i-a felicitat pe cei care au avut iniţiativa de a aşeza un locaş de închinare la o răscruce de drumuri din Viştişoara.
Sărbători în Maramureş şi Sătmar
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie la Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia din Țara Lăpușului, Maramureş, unde mii de credincioși au urcat pentru a lua parte la slujba de hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltreasfințitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
„Aceasta este casa Maicii Domnului, aşa este numită Mănăstirea Rohia. Să vă binecuvinteze Dumnezeu. Mulţumesc din toată inima acestui sobor de preoţi cu care am slujit împreună astăzi. Am făcut legământ în faţa voastră ca să mă rog permanent pentru pacea lumii, pentru bunăstarea sfintelor biserici, pentru copii noştri, pentru bătrânii noştri, pentru cei plecaţi în străinătate, pentru cei morţi, pentru cei de faţă”, a spus IPS Arhiepiscop Justinian. La sărbătoare au fost prezenți mii de credincioși, îmbrăcați în straie populare.
Sărbătoare la Negreşti Oaş
PS Iustin Sigheteanul a târnosit duminică, 16 august, Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Negreşti Oaş II. Locaşul a fost construit în anul 1854, iar în ultima perioadă au fost efectuate aici ample lucrări de restaurare şi reînnoire interioară şi exterioară. După slujba de târnosire, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a predicat pe o scenă amenajată în incinta bisericii.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, protopopul de Oaş, Mihai Feher, şi părintele Ioan Pop, slujitori ai acestui sfânt altar şi cei care s-au ocupat de restaurare, au primit, în semn de apreciere, Gramata episcopală, iar binefăcătorii locaşului de cult au primit diplome de vrednicie. În cadrul Zilelor Oraşului Negreşti Oaş, ierarhul a fost invitat de primăriţa Aurelia Fedorca pe scena oficială, pentru a binecuvânta aceasta manifestare tradiţională a Ţării Oaşului.
Aurelia Fedorca i-a oferit PS Iustin Sigheteanul, în acest cadru festiv, Placheta Aniversară la 50 de ani de la înfiinţarea oraşului Negreşti Oaş.
PS Iustin Sigheteanul a oficiat, sâmbătă, 15 august, Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Moisei, judeţul Maramureş, şi a predicat în faţa miilor de credincioşi prezenţi la hram, din Maramureşul Voievodal şi judeţele învecinate. La sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhul a conferit distincţia ,,Crucea Voievodală Maramureşeană" pentru laici, academicianului Ionel Valentin Vlad – preşedintele Academiei Române, fiu al Maramureşului, şi academicianului Alexandru Surdu - vicepreşedintele Academiei Române.
Sărbătoarea s-a încheiat cu intonarea pricesnei închinate Maicii Domnului ,,O Măicuţă Sfântă" şi a rugăciunii „Tatăl Nostru". Vineri 14 august, PS Iustin Sigheteanul a binecuvântat noul Centru Social-Cultural „Sfântul Mitropolit Sava Brancovici" de la Mănăstirea Moisei, unde se vor desfăşura conferiţe, activităţi cu tineretul şi vor fi ajutate cu hrană zilnică mai multe familii nevoiaşe din zonă.
Hramuri la Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca și-a sărbătorit hramul la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Ecleziarhul Catedralei, arhimandritul Teofil Roman a vorbit mulțimii prezente la Sfânta Liturghie despre faptul Maica Domnului este ea însăși împlinirea poruncii iubirii lui Dumnezeu, pe care o îndreaptă către tot omul care vine în această lume: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
De asemenea, a fost hram şi la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur, la această sărbătoare fiind prezenţi în jur de 600 de credincioși.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu și de un sobor de preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de credincioși, împreună cu membrii corului. Arhim. Samuel Cristea a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la Adormirea Preasfintei Fecioare Maria.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de numeroasele flori care au împodobit biserica, și de credincioșii care au venit îmbrăcați în straie populare.
La final, parohul Dan Hognogi a mulţumit arhimandritului Samuel Cristea şi tuturor celor prezenţi.
(Arhid. Adrian Onica, arhid. Liviu Stanciu, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan, Adrian Nae, Oana Rusu)