„În apărarea lui Constantin“

Volumul „În apărarea lui Constantin. Declinul imperiului şi naşterea Creştinătăţii“, de Peter J. Leithart, a apărut recent la Editura „Renaşterea“ a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, în cadrul Colecţiei „Monografii“, coordonată de Nicoleta Pălimaru, într-o traducere de pr. Adrian Podaru, Maria Bogătean, Aniela Siladi, Ştefania Tărău, pr. Iulian Aniţei, Nicodim Codreanu.

Peter J. Leithart este un teolog american, preşedintele Theopolis Institute for Biblical, Liturgical, & Cultural Studies din Birmingham, Alabama (USA), fost membru al New Saint Andrews College. Printre scrierile sale se numără comentariile la Cartea regilor şi la Cartea lui Samuel, precum şi un studiu al Vechiului Testament. În cartea „În apărarea lui Constantin. Declinul imperiului şi naşterea Creştinătăţii“, autorul se simte îndreptăţit să răspundă teoriilor unor istorici sau scriitori care îl prezentau pe Constantin cel Mare ca un făţarnic care s-a folosit de Biserică pentru a-şi atinge scopurile. Cartea este structurată pe următoarele capitole: „Edictele sângeroase“; „Jupiter pe tron“; „INSTINCTU DIVINITATIS“; „Întru acest Semn“; „LIBERATOR ECCLESIAE“; „Sfârşitul sacrificiului“; „Episcop comun“; „Niceea şi perioada care i-a urmat“; „Germenii legii evanghelice“; „Dreptate pentru toţi“; „Un singur Dumnezeu, un singur Împărat“; „Biserică pacifistă?“; „Imperiul Creştin, Misiune Creştină“; „Roma Botezată“.

S-a convertit „cu adevărat“?

Autorul îşi declară intenţia chiar prin anunţarea titlului: „În apărarea lui Constantin. Declinul imperiului şi naşterea Creştinătăţii“, în încercarea de a demola unele curente de gândire.

„Constantin a fost considerat multă vreme ţap ispăşitor, iar această imagine l-a urmărit până în zilele noastre. În cultura populară (Dan Brown, «Da Vinci Code»), în viziunea celor mai apreciaţi istorici (James Carroll, «Constantineâs Sword») şi teologi (Stanley Hauerwas, John Howard Yoder şi urmaşii acestora) numele său este identificat cu tirania, antisemitismul, făţărnicia, apostazia şi erezia. A fost un politician călit care n-ar fi devenit niciodată cu adevărat creştin, un făţarnic care s-ar fi folosit de energia Bisericii pentru scopurile sale politice, un criminal, un uzurpator, un egoist“, arată Peter J. Leithart în prefaţa volumului.

Autorul susţine că, în cartea sa, abordează tradiţionalele „întrebări despre Constantin“ pe care le-au abordat şi istoricii: s-a convertit „cu adevărat?“ A controlat sau subordonat Biserica? A influenţat stabilirea Ortodoxiei la Sinodul de la Niceea? A decretat ca fiecare cetăţean roman să devină creştin? Cum i-a ameninţat pe păgâni, pe evrei şi pe eretici?

„Cel puţin de când Norman Baynes a lansat revoluţionara lectură (Norman H. Baynes, „Constantine the Great and the Christian Church“, Raleigh Lecture on History (London: Humphrey Milford, 1929)) s-a constatat un consens crescut printre cercetătorii englezi asupra câtorva întrebări centrale referitoare la primul împărat creştin. Pornind de la o examinare a propriei opere a lui Constantin, Baynes susţine, împotriva criticilor contemporani cu el, că împăratul Constantin a dezvoltat o profundă credinţă asupra faptului că Dumnezeu l-a uns şi l-a rânduit pe el pentru a asigura propovăduirea Evangheliei în lumea romană şi mai departe. În zilele noastre, unii specialişti în domeniu se întreabă dacă Constantin a fost «într-adevăr» creştin şi cei care doresc să dispute veridicitatea convertirii sale fac acest lucru deoarece consideră că acesta ar fi crescut creştin. Dar, deşi din 1930 a trecut mult timp, teza lui Baynes a pătruns cu greu în conştiinţa populară, chiar şi în conştiinţa cercetătorilor care nu sunt specialişti ai secolului al IV-lea“, spune Peter J. Leithart, în prefaţă.

O viaţă plină de dramatism

Autorul american anunţă că a rezumat rezultatele unei cercetări pentru a oferi unui public mai larg o părere mai detaliată, mai populară, mai corectă asupra vieţii şi activităţii lui Constantin. Viaţa lui Constantin cel Mare a fost dramatică: „originile sale necunoscute, naşterea, potrivit unei legende, în urma unei aventuri de-o noapte, escapada sa nocturnă din Nicomidia, de-a lungul Europei până în Bolognia pentru a-şi găsi tatăl; viziunea cu crucea, care a precedat victoria de la Roma; participarea la Sinodul de la Niceea; moartea dubioasă a ereticului Arie, în Alexandria; deghizarea episcopului Atanasie confruntând pe împăratul călare în Constantinopol; botezul şi moartea lui Constantin şi înmormântarea sa ca «al treisprezecelea apostol» al Bisericii Apostolice“.

Viaţa primului împărat roman declarat creştin, a primului împărat care a susţinut Biserica, a primului împărat care a convocat şi a participat la un Sinod, a celui care a fost fondatorul Constantinopolului şi, prin aceasta, fondatorul Imperiului Bizantin, care a rezistat până în mileniul următor, suscită, cu adevărat, interesul tuturor, iar autorul susţine că a încercat să surprindă în cartea sa dramatismul vieţii lui Constantin: „Aproape tot ceea ce ţine de Constantin este disputat, de la data naşterii până la sinceritatea convertirii sale şi la rolul său în cadrul Sinodului de la Niceea. Încă o dată, am rezumat cercetările recente pentru a lua parte la acele dezbateri şi a anula părerile populare care încă sunt larg răspândite“

O polemică teologică

Peter J. Leithart anunţă că principala sa ţintă polemică vizată în acest volum este mai puţin axată pe controversele asupra biografiei, cât una teologică.

„«Constantinianism» este denumirea dată de Yoder, Hauerwas şi grupul acestora la ceea ce ei consideră a fi o mentalitate eretică şi un ansamblu de obiceiuri care ar fi deformat credinţa creştină (cel puţin) a secolului al IV-lea. Majoritatea argumentelor sunt îndreptate înspre Yoder, care a dezvoltat cea mai sofisticată şi sistematică abordare a conceptului. În parte, argumentul meu este istoric; Yoder a abordat deficitar sub multe aspecte cel de-al IV-lea secol şi acest lucru i-a deformat întreaga viziune a istoriei Bisericii, care este principalul punct al cercetării sale teologice. Punctul central al polemicii dintre mine şi Yoder este, de altfel, teologic. În opinia lui Yoder, Biserica a decăzut în cel de-al IV-lea secol, decădere din care încă nu şi-a revenit. Acest lucru conferă o interpretare greşită semnificaţiei teologice a personalităţii lui Constantin, iar în capitolul final ofer o explicaţie alternativă acestui fapt. Nu voi destăinui acum acel secret, dar pot să vă spun că are de a face cu jertfa. Ca întotdeauna, unul dintre obiectivele acestei cărţi este acela de a contribui la formarea unei teologii care nu doar «informează», ci «este» o ştiinţă socială“.

Peter J. Leithart susţine că „departe de a reprezenta o cădere a Bisericii, Constantin oferă în multe privinţe un model de practică politică creştină. În sfârşit, domnia sa oferă un bogat material de reflexie asupra unei întregi serii de întrebări politico-teologice: despre toleranţa şi constrângerea religioasă, despre legitimitatea implicării creştinilor în viaţa politică, despre relaţia conducătorilor creştini cu Biserica, despre cum creştinismul ar fi influenţat legea civilă, despre prigoanele violente, despre caracterul legitim al imperiului“. În acest sens, autorul crede că o carte despre Constantin este necesară în contextul politic, social şi religios actual pentru creştinii din întreaga lume.